Acasă Monden Sentința judecătorilor, în dosarul de piraterie al artistului Raoul! Au acceptat cererea...

Sentința judecătorilor, în dosarul de piraterie al artistului Raoul! Au acceptat cererea procurorilor

459
0

În sfârșit, artistul Raoul a reușit să scape și de ultimul dosar aflat în instanță, în care era acuzat că ar fi piratat piesele unei case de discuri – judecătorii au admis cererea formulată de procurori, de renunțare la urmărirea penală.

RECLAMĂ
  • Rareș Borlea, alias Raoul, a primit verdictul în dosarul în care era acuzat de piraterie
  • Judecătorii au admis cererea procurorilor, care au renunțat la acuzații
  • Dosarul a zăcut la Parchet timp de trei ani

Devenit, la un moment dat, „campion” la capitolul dosare penale, Rareș Cornel Borlea, alias Raoul, a reușit să fenteze pușcăria și în ultimul dosar, în care judecătorii au dat o sentință definitivă în urmă cu doar câteva zile. Raoul fusese acuzat de piraterie, de o casă de discuri, în 2017, iar ancheta a durat trei ani. Anul trecut, procurorii au decis să renunțe la acuzații, iar recent au solicitat girul judecătorilor. „Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Confirmă ordonanţa din data de 25.11.2020, emisă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 117/P/2017 prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală privind pe inculpatul Borlea Rareş-Cornel în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe. Definitivă”, au decis judecătorii.

Recent, Raoul a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, fiindcă a fost prins în repetate rânduri șofând fără permis. „Condamnă pe inculpatul Borlea Rareş-Cornel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat. (…) Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală inculpatului Borlea Rareş-Cornel, (…) acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul obligatoriu de 6 luni, în final inculpatul Borlea Rareş-Cornel urmând a executa pedeapsa rezultantă 2 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, respectiv de la data de 20.11.2017”, au decis judecătorii.

Conform judecătorilor, Raoul are un cazier impresionant. El mai avea următoarele condamnări penale:
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa;
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere şi amendă penală de 2.250 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1413/11.09.2018 a Judecătoriei Brăila;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 702/21.06.2017 a Judecătoriei Alba Iulia;
– amendă penală de 4.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1932/30.10.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu;
– amendă penală de 20.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 972/22.05.2019 a Judecătoriei Braşov;
– amendă penală de 25.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 282/18.06.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti;
– amendă penală de 5.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 17/01.02.2018 a Judecătoriei Avrig;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 3/08.01.2018 a Judecătoriei Focşani.
Despre problemele penale, Raoul declara, în urmă cu ceva timp, în exclusivitate pentru SPYNEWS: „Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat. Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam. Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, ca să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor. Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… După condamnare, am permisul anulat, aşa că trebuie să dau din nou examen pentru obţinerea lui”.

sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/exclusiv-sentinta-judecatorilor-in-dosarul-de-piraterie-al-artistului-raoul-au-acceptat-cererea-procurorilor-252412.html

RECLAMĂ
Articolul precedentOlteancă de 14 ani, violată în pădure!
Articolul următorDragoș Albu: „Le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova”