Acasă Life Style 4 lucruri mai putin cunoscute despre sexul oral

4 lucruri mai putin cunoscute despre sexul oral

1959
0

Sexul oral a devenit o practica sexuala frecventa in randul adolescentilor si adultilor, mult mai putin blamata decat in trecut.

RECLAMĂ

Chiar daca sexologii considera aceasta forma erotica de exprimare a fi sanatoasa in cadrul unei relatii intime stabile, exista inca multe lucruri mai putin cunoscute despre sexul oral in randul populatiei.

Care sunt pericolele asociate cu acest tip de sex si cum pot fi ele evitate sunt doua aspecte pe care oricine trebuie sa le cunoasca despre sexul oral.I

nformatii utile despre sexul oral

Sus

Stimularea erotica orala a incetat sa fie un subiect tabu in mentalitatea oamenilor moderni, insa acest lucru nu inseamna ca sexul oral este lipsit total de riscuri. Oamenii de stiinta au studiat indelung implicatiile acestui tip de act sexual, mai ales in raport cu amenintarea pe care o poate ridica starii de sanatate. Urmatoarele informatii utile despre sexul oral ajuta la o mai buna protectie impotriva riscurilor la care se expun cei care il practica.

1. Sexul oral poate fi o cale de transmitere a BTS-urilor

Bolile cu transmitere sexuala sunt asociate de cele mai multe ori cu sexul normal neprotejat, insa acest lucru nu inseamna ca sexul oral nu poate fi o cale de transmitere a infectiilor de acest tip. Dimpotriva, spun medicii. Prin stimularea orala neprotejata, partenerul sanatos poate contacta numeroase boli, inclusiv virusul HIV, herpesul genital, sifilisul, gonoreea, virusul HPV sau hepatita virala.

Chiar daca sansele de imbolnavire sunt mai mici, prin practicarea sexului oral fara protectie se pot transmite aproape toate BTS-urile. Riscul variaza in functie de numarul partenerilor sexuali, starea de sanatate, sex, cantitatea de fluide si secretii transferata etc.

Utilizarea unei bariere de protectie creste siguranta sexului oral. Poate fi vorba de un prezervativ sau de o folie protectoare pozitionata pe suprafata vulvei sau a anusului. Din pacate, foarte putine persoane active sexual se protejeaza in timpul sexului oral potrivit statisticilor internationale, atat in randul adultilor, cat si in randul adolescentilor.

Medicii spun ca sexul oral neprotejat prezinta riscuri mai mici de contactare a bolilor cu transmitere sexuala, in raport cu sexul vaginal sau anal. Insa aceasta predispozitie difera semnificativ de la caz la caz. O femeie care ofera unui barbat stimulare orala neprotejata se expune mai multor riscuri de imbolnavire, decat atunci cand beneficiaza de acelasi favor la randul sau. Insa daca partenerul acesteia sufera de herpes simplex, situatia se schimba radical, riscul mai mare fiind valabil in cea de-a doua circumstanta.

2. Sexul oral este foarte popular in randul adolescentilor

Sondajele internationale arata ca sexul oral este intens practicat in randul adolescentilor, intrucat in viziunea acestora, stimularea orala nu inseamna pierderea virginitatii, insa este o cale excelenta de a experimenta placerile intime in cuplu.

Un sondaj derulat in acest sens de profesorul in pediatrie al Universitatii din California, Bonnie Halpern-Felsher, arata ca majoritatea adolescentilor nu considera ca se expun unor riscuri de ordin social, emotional sau fiziologic atunci cand practica sexul oral. Dintre toti respondentii, cei de sex masculin au sustinut ca exista chiar beneficii sociale si emotionale in raport cu sexul oral, pe cand unele respondente de sex feminin au recunoscut asumarea unor sentimente de vina dupa ce au trait aceasta experienta sexuala.

Intr-un alt sondaj la care au participat 425 de adolescenti de ambele sexe s-au evidentiat si motivele pentru care tinerii cu putina experienta sexuala prefera stimularea orala mai mult decat alte tipuri de sex. Desi ar fi fost de asteptat ca respondentii sa invoce primul motiv ca fiind gradul de siguranta mai mare decat sexul vaginal sau anal, adolescentii au plasat pe primele locuri obtinerea placerii sexuale mai usor, imbunatatirea relatiilor intime cu partenerul, castigarea de popularitate in randul prietenilor si curiozitatea.

3. Sexul oral poate fi un factor de risc al cancerului in gat

Societatea Americana de Cancer confirma teoria conform careia sexul oral ar putea fi un factor de favorizare a cancerului orofaringian. De vina pentru acest lucru este Virusul Papiloma Uman (HPV), ce poate fi transmis prin stimulare orala neprotejata.

Cercetarile au aratat ca unele tipuri de cancer ale orofaringelui (partea din mijloc a gatului) si ale amigdalelor sunt cauzate de anumite tulpini HPV, ceea ce inseamna ca nu toate papilomavirusurile contactate ajung sa dezvolte cancerul.

Primele indicii despre legatura dintre HPV si cancerul in gat au aparut la sfarsitul anilor ’80, cand s-a observat o crestere a incidentei de cancer orofaringian in randul populatiei care nu prezenta o astfel de predispozitie in trecut. Astfel, cancerul in gat a inceput sa apara la pacientii de peste 40 de ani, care nu fumau si nu consumat alcool (doi factori de risc importanti pentru acest tip de cancer).

Un studiu publicat in anul 2007 a aratat ca riscul cancerul orofangian creste semnificativ in cazul persoanelor care au practicat sex oral neprotejat cu cel putin sase parteneri diferiti. De vina pentru declansarea acestuia ar fi tipul 16 al virusului HPV.

4. Sexul oral poate avea efecte diferite in cadrul unui cuplu

Terapeutii in probleme de cuplu spun ca sexul oral poate sa apropie unii parteneri si sa ii indeparteze pe altii. Efectele sale negative provin din ostilitatea unor adulti fata de aceasta practica sexuala, nascuta atat din preocuparile pentru igiena, cat si din prejudecatile personale.

Alti parteneri ai unui cuplu pot suferi de anxietatea legata de sexul oral, din prisma complexelor fata de propria capacitate de a oferi cu adevarat placere. Mai exista si situatii in care adultii care practica sexul oral cu retinere se simt umiliti sau inferiori in cuplu, de aici izvorand neintelegeri si tensiuni in intimitate.

Pe de alta parte, sexologii sunt de parere ca sexul oral poate fi si un liant intr-o relatie stabila, formand o conexiune foarte intima si fiind o cale de exprimare a dorintei de satisfacere a partenerului.

SURSA: https://www.sfatulmedicului.ro/Sex-si-erotism/4-lucruri-mai-putin-cunoscute-despre-sexul-oral_12787

RECLAMĂ
Articolul precedentRomânia învinge echipa Macedoniei de Nord, în primul meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal
Articolul următorImagini de la înmormântarea Corneliei Catanga. A fost îngropată cu sicriul sigilat și cu doar câțiva apropiați la căpătâi!