Dan Diaconescu este unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de televiziune din România. Fostul patron al defunctului post de televiziune OTV s-a retras din lumina reflectoarelor, dar nu în mod voit. Judecătorii îl țin departe de marea sa pasiune: televiziunea. Paparazzy Impact.ro l-au surprins pe acesta alături de fiica sa, prin oraș.
Dan Diaconescu, surprins alături de fiica sa
”Domnul Dan”, cum îi spuneau invitații de la OTV, așteaptă cu nerăbdare să i se ridice interdicția de a mai apărea pe un post de televiziune, dată de instanță ca măsură suplimentară, pe lângă cei 5 ani și 6 luni de închisoare. Dan Diaconescu a fost eliberat în 2017, după trei ani de închisoare, după ce a câștigat 200 de zile pentru că a lucrat în penitenciar şi alte 150 de zile pentru că a scris nu mai puțin de cinci cărţi.
Instanța i-a interzis însă lui Dan Diaconescu să mai aibă activități de jurnalist timp de 5 ani. Mai are un an de așteptat până să își poată exercita meseria de bază. A încercat să revină mai repede în presă, dar fără succes, după ce s-a plâns Curții Constituționale a României. Omul de televiziune spunea în fața instanței că este foate solicitat să apară la televizor.”Eu ce să fac dacă am făcut istorie în televiziune?”
“Eu sunt în arest la domiciliu, mă urmăresc paparazii și se interpretează că am activitate la televizor. Lumea vorbește despre mine la radio, iar automat, eu am activitate la radio. Nu se înțelege dacă am voie în alte țări. Sunt invitat la televiziuni în Italia și nu știu dacă pot merge. Nu vă spun câte invitații am la televizor. Am de onorat niște campanii publicitare. Chiar nu știu ce am voie și ce nu am voie să fac. Vreau să respect legea, dar nu știu cum. Cum și cât să mă ascund de presă și de televiziune? Mă sună colegi de presă și nu pot să răspund, ca să nu fie interpretat ca activitate. Eu ce să fac dacă am făcut istorie în televiziune? Ce să fac, să merg doar cu geamuri fumurii ca să nu mai fiu filmat și să se interpreteze că am activitate?”, a spus Dan Diaconescu în fața magistraților Curții de Apel București. Discursul său nu i-a emoționat însă pe magistrați.
Până să revină în televiziune, acolo unde a făcut istorie, cum el spune, Dan Diaconescu își omoară timpul cu cumpărăturile. Paparazzy Impact.ro l-au surprins la o sesiune de cumpărături, alături de fiica sa. Vedeta nu o duce deloc rău cu banii, după cum se vede în inamginile surprinse. După ce a ieșit cu sacoșa plină, Dan Diaconescu și fiica sa s-au urcat în celebrul său Bentley și au plecat spre casă.