Antrenorul Craiovei are 5 fotbaliști indisponibili! Cum se vor descurca alb-albaștrii și pe cine trimite tehnicianul grec în teren!
Craiova și Gaz Metan se întâlnesc vineri seara, de la ora 20:30, iar Ouzounidis se gândește doar la victorie. Grecul este conștient că problemele de lot pe care le are se răsfrâng și asupra rezultatelor echipei pe care o pregătește.
„Important este să înscriem un gol mai mult decât adversarul. Nu am fi mulţumiţi doar cu un 1-0, dar avem anumite probleme în acest moment, le ştim. Importante însă sunt cele trei puncte. Nu îmi este teamă de acest meci, dar ştiu că Mediaş este o echipă foarte bună. În prezent ocupă un loc inferior în clasament având în vedere ce jucători şi posibilităţi are. Sunt conştient că noi trebuie să jucăm foarte bine pentru a câştiga. Toate meciurile sunt dificile. Mai ales când astfel de echipe precum Gaz Metan întâlnesc Craiova, FCSB sau CFR Cluj, pentru că jucătorii lor se motivează şi încearcă să se autodepăşească. Gaz Metan Mediaş nu merita să piardă ultimul meci. Însă noi trebuie să gândim pozitiv şi să încercăm să ne impunem jocul nostru”, a spus antrenorul.
Koljic, Bălașa, Acka, Screciu și Ofosu sunt cei 5 fotbaliști pe care Ouzounidis nu îi va avea la dispoziție în partida cu Gaz Metan. Totodată, tehnicianul va dori să-și asigure apărarea și să păstreze o variantă ajutătoare pentru regula U21 pe banca de rezerve, prin Vlădoiu.
Primul 11 probabil al Craiovei: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Căpățână – Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram – Ivan.sursa: Gaz Metan – U Craiova: primul 11 al lui Ouzounidis! (3minute.net)