Acasă Stiri Oamenii legii aplică legea PUMNULUI. Doi poliţişti din Gorj, trimişi în judecată...

Oamenii legii aplică legea PUMNULUI. Doi poliţişti din Gorj, trimişi în judecată pentru că au omorât un bărbat în bătaie

848
0

Doi poliţişti din Gorj au fost trimişi în judecată pentru că ar fi omorât în bătaie un bărbat, într-o secţie de poliţie din judeţul Gorj. Incidentul a avut loc s-a întâmplat acum 4 ani.

RECLAMĂ

Bărbatul agresat a fost adus la secţia de politie din comuna Stoina dupa un conflict cu patronul unui restaurant din localitate. Acolo ar fi fost bătut crunt de poliţişti si obligat să recunoască un furt.

Acum, cei doi poliţişti vor fi judecaţi pentru omor, arestare nelegală şi cercetare abuzivă şi ar putea sta mulţi ani după gratii.

Procurorii susţin că în noaptea de 17/18 noiembrie 2008, Nicolae Druţu, în vârstă de 48 de ani, a intrat în incinta unui restaurant din comuna Stoina.

Alertaţi de declanşarea alarmei, patronul restaurantului şi câţiva apropiaţi s-au deplasat la local şi l-au găsit pe Nicolae Druţu uitându-se la televizor. Patronul i-a aplicat bărbatului o lovitură la nivelul feţei, după care a chemat poliţia locală.

La faţa locului s-au prezentat trei agenţi, care l-au dus pe bărbat la Postul de Poliţie Stoina, unde până dimineaţă a fost bătut de agenţii Bogdan Eugen Papuzu şi Constantin Militaru cu pumnii şi picioarele, victima fiind izbită de mai multe ori cu capul de podea. Poliţiştii i-au cerut bărbatului să recunoască o infracţiune de furt.

În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2008, poliţiştii l-au dus pe Nicolae Druţu la locuinţa surorii acestuia din comuna Stoina, unde bărbatul a decedat peste câteva ore.

Din rapoartele de expertiză medico-legală întocmite în cauză a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a leziunilor cranio-cerebrale, ce s-au putut produce prin lovire.

sursa: antena3

RECLAMĂ
Articolul precedentNews Alert: Cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi alte 10 judeţe.
Articolul următorNEWS ALERT: Destituire la Palatul Victoria: Victor Ponta l-a DEMIS pe Dan Mihalache