Alina Pușcău, una dintre concurentele de la emisiunea „Ferma. Orășeni versus săteni” de la Pro TV, a primit o veste dură din partea medicilor. Aceştia nu i-au dat șanse de supraviețuire după ce i-au descoperit mercur în sânge.
Alina Pușcău a dezvăluit că a văzut moartea cu ochii după ce medicii i-au găsit mercur în sânge. Vedeta a fost la mai multe clinici din Statele Unite ale Americii și i s-a spus că nu va mai putea face copii sau chiar că nu mai avea șanse de supraviețuire.
„Practic, îmi spuneau că voi muri. Nu știu de la ce am făcut asta. Am mâncat un an numai carne de pește pentru că aveam de făcut o ședință foto și trebuia să mai slăbesc. Ori de la pește, ori a vrut să-mi facă cineva rău. Acolo lumea e invidioasă, așa că nu m-ar mira. Însă, îmi place să cred că am pățit-o din cauză că am consumat multă carne de pește. Nu știam încotro să o apuc. Am aflat de o clinică foarte bună în L.A. care trata așa ceva. M-am mutat din New York în L.A. Timp de șase luni am făcut tratament, perfuzii, pentru a elimina metalele din corp. Totul m-a costat 40.000 de dolari. Mi-am găsit puterea să merg mai departe. Am fost la clinica respectivă ca să fac tratament”, a povestit Alina Pușcău, pentru VIVA!.
Alina Pușcău s-a înscris la o școală de nutriție „nr. 1 în America” ca să învețe să își cunoască organismul și să aibă grijă de el.
„Acolo am învățat ce vrea corpul meu, mintea, am învățat exact ce trebuie să-i dau organismului meu ca să se simtă bine. Am început să gătesc, să fac sport și a funcționat. Acum, când știu prin ce am trecut, sunt foarte atentă cu sănătatea, am grijă de mine mai mult ca niciodată”, a mai spus Alina Pușcău.sursa;https://www.romaniatv.net/alina-puscau-a-primit-o-veste-teribila-din-partea-medicilor-ce-i-s-a-descoperit-in-sange_541502.html?utm_source=Spynews&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post#n