Acasă Stiri O mamă şi-a ascuns bebeluşul subnutrit în dulap. Rămăsese însărcinată în urma...

O mamă şi-a ascuns bebeluşul subnutrit în dulap. Rămăsese însărcinată în urma unui abuz

520
0

Yulia Zykova, în vârstă de 37 de ani, a fost reținută în Rusia după ce bebelușul ei subnutrit și slăbit a fost găsit ascuns într-un dulap. Fiul ei îl ținea în viață pe ascuns, hrănindu-l cu resturi de mâncare.

RECLAMĂ
  • Bebelușul fusese ținut în viață de fiul femeii.
  • Băiatul hrănea copilul pe ascuns cu restul de mâncare.

Femeia care și-a ascuns bebelușul înfometat într-un dulap a rămas însărcinată după ce a fost violată de soțul ei. Totul s-ar fi întâmplat după ce bărbatul a părăsit-o pentru altă femeie.

Yulia Zykova, în vârstă de 37 de ani, a fost reținută în Rusia pentru „torturarea” bebelușului ei de șase luni, care a fost dus de urgență la terapie intensivă într-o critică.

Bebelușul a fost găsit ascuns într-o geantă de voiaj, într-un dulap, de către un prieten de familie care a auzit strigătele sugarului.

Copilul fusese ținut în viață de fiul femeii, în vârstă de 13 ani, care îşi hrănea în secret sora, în momentele în care mama nu era atentă.

Femeia ar putea primi acum până la șapte ani de închisoare, fiind acuzată de neglijenţă în cazul bebeluşului.

În cadrul unei emisiuni televizate, soţul acesteia, Andrey Zykov, în vârstă de 39 de ani, a fost supus unui test la detectorul de minciuni, în legătură cu acuzaţiile conform cărora şi-ar fi violat soţia, după ce a părăsit-o pentru altă femeie.

Deşi iniţial bărbatul şi-a recunoscut fapta, ulterior a negat acuzaţiile, susţinând că nu a înţeles iniţial întrebarea.

În urma testului poligraf însă, omul a fost găsit vinovat, detectorul dezvăluind faptul că a minţit atunci când a susţinut că nu şi-a abuzat soţia la momentul respectiv.

El a recunoscut de asemenea că bebelușul, aflat în prezent într-o stare stabilă la un spital din orașul lor natal, Karpinsk, era al său.

Bărbatul nu a fost acuzat de nicio infracțiune, potrivit Mirror, dar mărturia sa urmează să fie examinată de autorităţi, o anchetă fiind în prezent în desfăşurare în cazul bebeluşului adus de mamă într-o stare extrem de gravă de subnutriţie.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentAndreea Bănică, reacție vehementă după ce Ludovic Orban a anunțat închiderea școlilor din București: ”Ne așteptam să fie așa”
Articolul următorRomân strivit între două microbuze în Germania, din cauza unui șofer care a greșit drumul