Acasă Stiri LPF anunţă când putem avea VAR în fotbalul românesc, „în cel mai...

LPF anunţă când putem avea VAR în fotbalul românesc, „în cel mai optimist scenariu”

460
0

Toată lumea din fotbalul românesc reclamă introducerea sistemului de arbitraj video VAR.

RECLAMĂ

Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a precizat că acest proiect este în desfăşurare şi că într-un scenariu optimist, în play-off am putea avea primele meciuri care să beneficieze de această tehnologie.

Chiar dacă sunt voci care cred că, de fapt, mulţi o spun doar de faţadă, este evident că o asemenea mişcare ar limita numărul greşelilor. Deşi vedem că există nemulţumiri şi în campionatele care folosesc arbitrii din camera video.

Justin Ştefan anunţă că e posibil să avem VAR din partea a doua a sezonului 2020-2021 din Liga 1

Am ascultat declarația domnului Iftimie şi îl asigur atât pe dânsul, cât și pe ceilalți finanțatori din Liga 1 că implementarea sistemului de arbitraj video, cât și definitivarea mecanismului de evaluare financiara a cluburilor reprezinta principalele priorități pentru perioada următoare.

Justin Ştefan: „Am identificat echipamentele necesare”

La ce arbitraje am văzut, mi-as dori ca toată lumea sa înțeleagă ca avem nevoie de VAR cât mai curând. Orice timp pierdut, e în defavoarea fotbalului.

Am identificat împreună cu deținătorul de drepturi echipamentele necesare, iar acum aşteptăm de la Comisia de Arbitri informațiile relevante privind durata de timp necesară pentru pregătirea arbitrilor şi necesarul de echipament tehnic pentru efectuarea acestei pregătiri.

VAR-UL înseamnă o protecție suplimentară pentru protejarea integrității competiției şi a ierarhiei în clasament. Este, de asemenea, şi o investiție justificată din punct de vedere comercial. Vizibilitatea asigurată de promovarea prin sistemul VAR va asigura un parteneriat de succes între LPF, deținătorul de drepturi TV şi compania care va fi aleasă ca partener comercial pentru acest proiect.

Muncim zi și noapte, alături de Orlando Nicoară, reprezentantul firmei care deține drepturile pentru Liga 1, pentru a aduce cât mai repede VAR-ul în Liga 1. Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA, face şi el eforturi supraomenești pentru a demara cât mai repede pregătirea arbitrilor VAR. În astfel de proiecte în beneficiul fotbalului, liga şi federația au fost întotdeauna parteneri”, a mai spus Justin Ştefan.

  • 800.000 de euro este costul estimativ pentru implementarea VAR în Liga 1

Valeriu Iftime speră să avem VAR din partea a doua a sezonului din Liga 1

Fără VAR, degeaba îi condamnăm pe arbitrii noștri. Am vorbit cu Justin Ștefan și i-am spus că eu sunt convins ca va câştiga preşedinția Ligii dacă va insista ca până la iarnă să se rezolve cu VAR-ul. 

Sunt greșeli colosale, așa se întâmplă când se atinge masa critică, la un moment dat înnebunim toți și vrem VAR ca să scăpăm de aceste energii negative, va fi război mondial altfel, greșelile astea viciază rezultate””, a spus Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, la emisiunea Fotbal Club

Eu nu sunt supărat pe arbitru, sunt supărat că n-avem VAR. Dacă aveam, venea băiatul la ecran, se uita, dădea penalty. Kazahstan are în Liga 2 VAR, China la fel. Asta este cea mai mare problemă în România, arbitrul n-are vină, la fel și aseară (n.r. la FCSB – Dinamo), nu a avut nicio vină arbitrul, dacă avea VAR scăpa”, a zis și Dan Petrescu, după Viitorul – CFR Cluj, 

sursa: digisport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBătrâni suspecți de COVID-19, ignorați timp de 14 ore de cadrele medicale la Spitalul Județean Neamț: ”Parcă suntem niște câini în fața cuștii” 
Articolul următorPersoanele care călătoresc din România în Germania intră în carantină