Acasă STIRI SPORTIVE ”Dacă o vedem pe sora lui Kim Jong-un la TV, ceva nu...

”Dacă o vedem pe sora lui Kim Jong-un la TV, ceva nu e în ordine!” Rodman, despre ce se întâmplă de fapt în Coreea de Nord

411
0

Dennis Rodman (58 de ani), cunoscut ca un apropiat al liderului nord-coreean Kim Jong-un, a insinuat că aparițiile tot mai dese ale surorii acestuia, Kim Yo Jong, sunt o dovadă că lucrurile nu sunt deloc normale la Phenian.

RECLAMĂ

Rodman: ”Dacă o vedem pe sora lui Kim la TV, ceva nu e în ordine!”

În emisiunea ”Good Morning Britain”, ex-baschetbalistul a afirmat că are legături în Coreea de Nord și știe ce se întâmplă în țară.

”Tot ce pot să-ți spun e că dacă o vedem pe sora lui la TV, conducând practic țara, înseamnă că ceva nu e în ordine”, i-a transmis Rodman moderatorului. ”Amintiți-vă când a plecat în Coreea de Sud înainte să o facă el, nu uitați de asta”, a adăugat fostul sportiv.

În urmă cu câteva săptămâni, s-a zvonit că Kim Jong-un, în vârstă de 36 de ani, ar fi murit în urma unei intervenții chirurgicale nereușite. Atunci, fostul star de la Chicago Bulls se ruga să fie doar ”zvonuri””Sper că Mareșalul nu este bolnav”, afirma el.

Deși Coreea de Nord este cunoscută ca o societate patriarhală, unde puterea e transmisă de la fiu la fiu, Kim Yo Jong (32 de ani) a preluat tot mai multe atribuții la Phenian. Sora dictatorului este pe lista neagră a SUA, pentru ”abuzuri severe asupra drepturilor omului”.

Rodman și Kim Jong-un, ”morți de beți”

Rodman, care l-a cunoscut pe Kim în 2013 și a legat o prietenie strânsă cu acesta, a fost adesea un intermediar între Statele Unite și Coreea de Nord. În 2014, fostul jucător din NBA a adus o echipă de americani la Phenian, ca să joace în prezența tânărului dictator.

”Am luat cina şi tot ce-mi mai amintesc e că eram morţi de beţi. El a început să cânte la karaoke, iar eu n-aveam nici cea mai mică idee ce spune. Toată lumea aplauda.

Apoi a apărut o trupă de 18 fete şi acestea ne-au cântat o meldie. Una singură! Era coloana sonoră din Dallas”, a rememorat Rodman una dintre întâlnirile cu dictatorul de la Phenian.

Galerie Foto

Kim Jong-un este un mare pasionat de baschet. În 2019, el le-a cerut americanilor să trimită în Coreea de Nord ”jucători faimoși”, înainte de a se întâlni cu președintele Donald Trump, la Hanoi, în Vietnam.

Dennis Rodman a vizitat ultima dată Coreea de Nord în anul 2016. 

Cifrele lui Dennis Rodman

  • De 5 ori campion NBA (1989, 1990, 1996–1998)
  • De două ori NBA All-Star (1990, 1992)
  • De două ori jucătorul defensiv al anului în NBA (1990, 1991)
  • De 7 ori în echipa defensivă a sezonului în NBA (1989–1993, 1995, 1996)
  • De 7 ori campion al recuperărilor în NBA (1992–1998)
  • Numărul 10 retras de Detroit Piston

Sursa: digisport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentUrmarile infricosatoare ale supradozei de cofeina. Ce doza poate fi fatala
Articolul următorAproape 100 de morți în urma ciclonului Amphan. Imaginile dezastrului