Gabriela Cristea a fost criticată de fanii ei pentru că nu a mers la înmormântarea mamei sale, decedată în urmă cu zece ani, iar acum le-a răspuns. A făcut-o la emisiunea Acces Direct, de pe Antena 1.
Vedeta a dezvăluit că și-a luat trămas bun de la femeia care i-a dat viață, chiar dacă a refuzat să o conducă pe ultimul drum. „A fost o presiune foarte mare pentru mine. E greu de explicat în cuvinte ce am avut eu, ce am simțit eu, iar legătura dintre mine și respectul pe care i-l port și lucrurile pe care le fac acum când nu mai este nu o să le povestesc. Mi se par prea intime”, a spus Gabriela Cristea la Acces Direct.
Didina Cristea a murit după trei intervenţii chirurgicale dificile la care a fost supusă. Era bolnavă de pancreatită. Ultima dorinţă a Didinei a fost ca fiica sa, Gabriela Cristea, să vină să o viziteze în spital, însă vedeta nu a ajuns, scria libertatea.ro. ”Se simte vinovată de ceea ce a făcut, îi este ruşine. Nu era mai importantă emisiunea decât mama ei când ştia că nu mai are mult de trăit”, a spunea mătuşa Gabrielei Cristea, la aceeași emisiune. „Operaţia a reuşit, dar infecţia s-a extins în tot corpul, a scăzut tensiunea la 5 şi medicii n-au mai avut ce să-i facă”, a mai spus femeia.
„Păcat că a plecat prea devreme dintre noi. Era un om extraordinar, pe care-l plânge toată lumea. A fost o persoană care nu merită s-o uiţi şi nici n-o s-o uit vreodată. Aş vrea să mă ia şi pe mine, să nu mă lase aici singur. Dacă Gabriela venea s-o vadă pe maică-sa poate nu murea”, erau vorbele tatălui Gabrielei Cristea.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, cinci ani de căsnicie
Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, au împlinit, chiar în timpul pandemiei de coronavirus, cinci ani de căsătorie, iar prezentatoarea a ținut să-i transmit un mesaj emoționant.
El este omul meu, Fat Frumosul care a venit sa ma salveze si a reusit. Azi se implinesc fix 5 ani de cand mergeam in limuzina pe soseaua Kiseleff, frumos decorata cu steaguri, spre primarie sa ne casatorim. Atunci am zis ca si Bucurestiul e gatit pentru nunta noastra, azi spun ca tot univers e imbracat frumos pentru noi doi. Am fost tare emotionati cand am zis “da”, iar eu eram atat de fericita incat am uitat toate florile la starea civila. Azi te iubesc si mai mult si astept cu drag sa vad ce ne mai ofera providenta. La multi ani, printul meu! 5 ani de cand in buletin si in suflet sunt dna Clonda”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram.
Sursa: cancan.ro