Prezentarea fotbalistului Sorin Cârţu ar trebui să înceapă cu un semn de exclamare. De fapt, cu mai multe semne de exclamare. Nu exagerăm. Când primea balonul, te puteai aştepta la orice. Era o mirare continuă. Execuţiile pe care alţii le reuşesc o dată-n viaţă, Cârţu le prezenta generos publicului. Dacă Balaci a fost dirijorul, Cârţu a fost artistul Craiovei Maxima. Şi ca antrenor a încercat să nu-i dezamăgească pe suporteri. „Unul dintre reperele filosofiei mele e ca echipa pe care o pregătesc să nu piardă meciurile de acasă. Nu vreau ca spectatorul să plece supărat”, a mărturisit Sorin. Anii au trecut peste rebelul atacant, au apărut firele albe. L-am invitat pe Cârţu să discutăm despre Universitatea Craiova, măcar aşa, să ne convingem că a existat cu adevărat.
– Ilie Balaci spunea că Universitatea Craiova a murit odată cu retragerea sa. Dumneavoastră spuneaţi că regresul „Ştiinţei” a început de la mingea trimisă în bară de Sorin Cârţu, la Sarajevo, în 1984.
– Dacă treceam în primăvara europeană, nu cred că s-ar fi destrămat aşa uşor echipa. Exact în acea iarnă a plecat Ştefănescu. Ilie Balaci, care participase mai puţin în toamnă, a plecat şi el la Olt. S-a rupt unitatea de grup a Universităţii, pentru că noi eram o echipă care, pe lângă calităţile tehnice deosebite ale jucătorilor, alcătuiam o familie.
– Aţi trecut de Olympiakos Pireu şi de Betis, când aţi marcat toate golurile Craiovei. Apoi a venit meciul cu Zelejnicear Sarajevo, 2-0 pentru „Ştiinţa” în Bănie, unde nu aţi înscris. Scorul nu a fost suficient pentru calificare, aţi pierdut returul cu 4-0.
– În general, un 2-0 acasă e un scor de calificare. Pe noi ne-a prins foarte rău acel retur, aveam foarte mulţi accidentaţi. Negrilă a jucat cu mâna ruptă, cu fisură. Nu aveam jucători apţi, aşa încât s-a apelat şi la Negrilă.
Comparaţie Craiova Maxima – Steaua 1986
– Steaua a aniversat recent 27 de ani de la victoria de la Sevilla. Aţi putea face o comparaţie între Craiova Maxima şi Steaua 1986?
– Ca joc de echipă cred că Steaua a fost superioară. Dacă luăm jucătorii individual, mi se par mult mai buni fotbaliştii Universităţii.
– Cum aţi învăţat să driblaţi?
– Nu înveţi să driblezi, te naşti cu feelingul ăsta. Driblingul e un har pe care ţi-l dă Dumnezeu. Şi portarul trebuie să aibă har. Portarul nu poţi să-l faci, aşa s-ar pune multă lume în poartă. Trebuie să ai chemare. Tot de har e nevoie dacă eşti numărul 10. De exemplu, Dobrin. Pentru inteligenţa pe care o avea Dobrin în joc, pentru soluţiile pe care le găsea, poţi să-l compari cu Einstein. Şi asta nu înseamnă că el în viaţa de zi cu zi era vreun Einstein.
– De multe ori aţi ratat în situaţii simple, dar aţi înscris goluri cu execuţii sau după faze fantastice. I-aţi spus lui Silviu Lung că aveţi prea multe soluţii în cap.
– Da, aşa e. Când scăpai singur cu portarul, aveai multe variante. Ba să-l driblezi, ba să dai pe lângă el, ba să dai o scăriţă. Şi aici s-au născut multe discuţii. Nu-mi aduc aminte ca ratările mele să fii prejudiciat maxim echipa, să piardă un meci, nu vorbesc despre vreun obiectiv. În general, marcam la jocurile importante. Mă concentram foarte mult pentru meciurile importante, să scot calitatea maximă. Sunt golgeterul Universităţii în cupele europene. Toate golurile au fost frumoase, toate mi-au plăcut. Când scăpai pe centru singur cu portarul, te mai deconectai. Eram mai concentrat când veneam din lateral, plus că adversarii nici nu se aşteptau să finalizez. Greu găseai jucători de tipul meu în România. Atunci mai găseai, dar acum nu găseşti.
Cârțu și Balaci, într-un meci demonstrativ Craiova Maxima – Rapid ’80, în 2003. Foto: Darius Mitrache / Mediafax
Olympiakos Pireu a vrut să-şi cumpere „Naşul”
– Ce fotbalist a semănat cu Sorin Cârţu ca stil de joc?
– Din fotbalul ultimilor ani, Adrian Ilie. Astăzi nu găseşti nici un jucător care scapă într-un unghi închis, se face că centrează şi dă în colţul scurt.
– Nu s-au supărat grecii pe Cârţu? Din patru meciuri cu Olympiakos Pireu, aţi marcat în trei partide, iar două victorii au fost cu 1-0.
– Ba din contră, m-au remarcat, au şi vrut să mă transfere după a doua „dublă”. Au iniţiat discuţiile şi s-au tăiat, ştii cum era în perioada respectivă. În locul meu l-au cumpărat pe Sesic de la Steaua Roşie Belgrad. Nu ştiu amănunte, ştiu că s-au tăiat negocierile de sus, de la nivel politic.
– Aţi fost o generaţie ghinionistă din acest punct de vedere.
– Noi am fost prejudiciaţi în ceea ce înseamnă exprimarea şi exploatarea talentului nostru. Se tot spune că beneficiam de privilegii ca fotbalişti. Păi erau privilegii pe care nu trebuia să ni le dea statul. Trebuiau să vină normal la talentul şi valoarea noastră. Generaţia mea este o generaţie prejudiciată, ne-am născut contratimp. Şi ca jucători, şi ca antrenori. În momentul când fotbalul nostru a început să se aşeze pe baze profesioniste, am început să fim consideraţi bătrâni, să vină generaţia tânără, că are nu ştiu ce mentalitate.
– A fost singura ofertă externă?
– Am mai avut una din Germania, când am jucat acolo cu Lotul B al României. Am jucat la Kaiserslautern, am dat gol, am jucat foarte bine, prin 1978 sau 1979. Se racolau fotbalişti, Kaiserslautern a fost interesată din ce ştiu.
De ce nu a rămas în Occident în „Epoca de Aur”
– Nu regretaţi că nu aţi rămas în Occident?
– Eu întotdeauna am fost cu viziune capitalistă, chiar şi în perioada respectivă. Nu m-a preocupat să rămân, pentru că ştiam repercusiunile asupra familiei. Toată familia avusese un şoc când sora mea a murit la vârsta de 19 ani. Îţi dai seama, era încă un şoc să mai plec şi eu. M-ar fi condamnat în contumacie, nu mai aveam voie vreo cinci ani să vin în ţară. Familia a fost singurul motiv pentru care nu am plecat. Altfel, aş fi plecat în doi timpi şi trei mişcări.
– Cum s-a mobilizat Craiova să o învingă pe Leeds, să o elimine pe Fiorentina campionilor mondiali Passarella şi Antognoni?
– Ţi-am spus, Craiova a fost o echipă de excepţie. Noi am fi putut juca la Fiorentina sau Benfica, dar nu am ajuns acolo doar din cauza politicului. Ştiam că avem valoare, că eram mai valoroşi decât mulţi de acolo.
11 goluri a marcat Cârţu pentru Craiova în cupele europene în 37 de meciuri, fiind golgeterul „Ştiinţei” în Europa
– Craiova a spart nişte bariere psihologice.
– A spart. Noi, Craiova, am învăţat lumea ce e fotbalul de performanţă. Tot prin Craiova s-au făcut performanţe şi la echipa naţională. Nu trebuie uitat că participarea României la Campionatul European din Franţa 1984, primul turneu final la care ne-am calificat după Mexic 1970, s-a făcut pe umerii Craiovei, ai cărei jucători au fost foarte exploataţi. Au fost nişte ani deosebit de încărcaţi. Când făceam nişte socoteli, din 365 de zile cred că s-a stat vreo 200 şi ceva în cantonament şi la meciuri. Chiar Ţicleanu a făcut un calcul. A fost o selecţie de calitate, s-au strâns în timp jucătorii. A început prin 1976, când a venit Teaşcă şi a fost înlocuită generaţia lui Oblemenco.
„Craiova nu-şi respectă valorile”
– Teaşcă a promovat tineri, dar l-a scos din echipă pe Oblemenco, care a suferit din cauza tratamentului „Piticului”.
– E caracteristic Craiovei. Nu i-a obligat nimeni pe cei de la Craiova să nu încerce o mediere. Când Teaşcă i-a eliminat pe Oblemenco şi pe Deselnicu, compartamentul celor de acolo a lăsat de dorit, cum lasă şi acum. Uită-te la tot ce înseamnă imaginea făcută de Craiova Maxima şi la bătaia de joc pe care o face Mititelu. Toţi se mândresc cu imaginea şi palmaresul Universităţii, dar gândiţi-vă de ce tratament au ei parte şi cum e tratat cel care a distrus, a falimentat, ne-a făcut de cacao şi de râsul poate nu doar a ţării, ci şi a Europei. Craiova nu-şi respectă valorile. Aceasta este cultura, educaţia, totul de aici pleacă.
– V-a spus ceva Duckadam la meciul din 1983, când i-aţi marcat patru goluri, dar aţi ratat şi un penalty, iar Craiova a câştigat cu 5-2.
– Practic puteam să-i dau cinci goluri! Eram prieteni, ne cunoşteam de la echipa naţională, ştia că nu era o performanţă întâmplătoare.
– Cum apăra penalty-urile? Care era secretul său?
– Păi atunci am început să-l antrenez şi în 1986 a luat Cupa Campionilor. Avea forţă mare în picioare, nu pleca după fentă. Trebuia să dai foarte bine, să plasezi foarte bine balonul. Avea o musculatură deosebită la picioare şi avea şansa să se împingă din picioare şi să reuşească un plonjon de nu ştiu câţi metri. Nu pleca niciodată înainte ca jucătorul să tragă.
107 goluri a înscris Cârţu în prima ligă, în 283 de meciuri
– În 1989, Craiova a învins, cu Cârţu antrenor, pe Steaua, Dinamo şi Victoria, o performanţă greu de închipuit pentru „Epoca de Aur”.
– Jucam cinstit meciurile, ştiam ce jucători am. În 1989 aveam deja un an şi jumătate de muncă la echipă.
– Aţi avut probleme pentru că aţi învins echipele regimului?
– Cu Dinamo au fost vreo 50.000 de spectatori, a fost o atmosferă de senzaţie. Mircea Lucescu a fost supărat, fiecare antrenor găseşte motive când echipa sa a pierdut. A fost un meci de senzaţie, lumea poate să-l vadă, există pe un CD. Dinamo bătuse cu câteva zile înainte pe Panathinaikos cu 6-1, şi în ce stil îi bătuse!
– În Ghencea cum a fost?
– Acolo am avut puţină şansă.
– Balint a ratat un penalty.
– Au ratat penalty la 1-0, a apărat Crişan. S-a jucat pe un strat subţire de zăpadă care mai anulează şi plusul tehnico-tactic. Steaua era foarte bună, juca şi Hagi. S-a jucat un pic mai repede, mingea avea foarte mare viteză. Au venit golurile lui Ştefan Stoica şi Bica. După meci, Iordănescu a venit să mă felicite. Eram un antrenor tânăr, un fotbalist care am fost simpatizat de Iordănescu şi de Ţiţi Dumitriu.
A interzis televizarea meciului cu Sibiul în 1991
– Aţi câştigat titlul în 1991 cu Craiova şi s-a speculat că eventul a fost obţinut şi cu ajutorul banilor proveniţi din transferul lui Gică Popescu la PSV Eindhoven.
– Totdeauna cine nu reuşeşte acuză.
– Aţi oprit televizarea unui meci pe finalul campionatului, când vă luptaţi cu Steaua pentru primul loc.
– A fost meciul cu Sibiul. Şi care era problema? De ce trebuia să-l televizăm? Hai să-ţi spun de ce am făcut asta. Cu o săptămână înainte, Televiziunea Română trebuia să transmită alternativ meciurile FC Argeş – Universitatea Craiova şi Inter Sibiu – Steaua. Domnul Ţopescu sau cine era şef la momentul respectiv, la intervenţia celor de la Steaua, nu a mai transmis partidele. Steaua juca la Sibiu şi a cumpărat meciul. Noi am jucat pe ploaie la Piteşti şi am pierdut cu 2-0. Steaua ne-a egalat atunci. N-au vrut să dea meciul, pentru că, la cererea telespectatorilor, au decis să dea nu ştiu ce partidă de la Wimbledon în reluare. Etapa următoare, Sibiul venea la noi. Aici era combinaţia. Îţi dau ţie meciul şi mergem la Craiova să-i încurcăm. Trebuiau să ceară aprobarea noastră să-l televizeze.
– Şi nu aţi fost de acord.
– Le-am zis să mai difuzeze o dată reluarea meciului de la Wimbledon. Eu consider că e mult mai bine pentru poporul român să vadă reluarea de la Wimbledon decât meciul de campionat. Am gândit rău? N-am gândit rău, m-am gândit la popor.
– A născut discuţii şi victoria de la Hunedoara, prin care Craiova şi-a sigilat titlul. Jackie Ionescu, antrenorul Corvinului, a acuzat „Ştiinţa” că i-a demobilizat jucătorii.
– Ce trebuia să facem? La Steaua, de când se schimbase antrenorul, cu vreo 8 sau 9 etape înainte, când l-au adus pe Ienei, parcă, nu a mai pierdut nici un joc, a câştigat tot (n.r. Ienei l-a schimbat pe Hălmăgeanu în etapa a 24-a. Steaua a obţinut două remize, iar restul au fost victorii). Înainte era o echipă care şchiopăta. Ştii cât a fost în tur? Cu cât am bătut pe Corvinul? Cu 8-0! Nu o puteam bate şi în retur? Nu aveam voie, că se supara Jackie! (n.r. Craiova a câştigat titlul la golaveraj)
Coşmarul de la Limassol
– Cum l-aţi transferat pe albanezul Roland Agalliu, primul jucător străin care a activat în România după Revoluţie?
– L-am văzut în „dubla” cu Partizani Tirana din Cupa UEFA. Mi-au plăcut vârfurile lor, eu am vrut să-l iau şi pe celălalt, nu mai ţin minte cum îl chema. Era mai tânăr, a plecat prin Italia, era mult mai fotbalist.
– Cât a costat?
– Nu mai ţin minte, 8-10.000 de dolari. Erau foarte mulţi bani atunci, îţi puteai lua vreo trei apartamente.
– A contribuit şi el la titlu.
– Da, era fotbalist bun, dar avea o atitudine, aşa, mai albaneză. Mai întârzia.
Discuţia de pe terasa hotelului unde e cazată echipa din Iaşi se întrerupe câteva secunde. „Cine e ăsta, mă?”, exclamă Cârţu. Un tip în halat alb se plimbă prin hol. „Prunea e în halat? Are nevoie de refacere!”, punctează antrenorul.
– Că tot aţi vorbit de Prunea. Ce s-a întâmplat în returul cu Apollon Limassol? A fost 2-0 la Craiova şi aţi pierdut în Cipru cu 3-0. Prunea a fost acuzat.
– A fost o zi proastă. Nu au vrut să joace în nocturnă, au jucat la prânz, ne-au spart. Am acuzat foarte mult căldura şi am avut multă neşansă, am avut nişte ocazii! Meciul a început cu handicap, a fost 1-0 în minutul 6 (n.r. minutul 10), cu un penalty dat la mişto de un arbitru din Bulgaria. Observatorul era beat, ne-au făcut varză. În vestiarul unde ne dezbrăcam, aia dădeau cu picamerele. A fost o nebunie, o organizare de toată jena. Bine, asta nu e o scuză, dar aşa a fost. A fost 1-0 pe nedrept, am ratat multe ocazii. Pe urmă a venit o greşeală a lui Prunea şi ne-au egalat.
– La Craiova aţi avut un conflict cu Prunea, Zamfir şi Neagoe, care au fost excluşi din lot, în anul următor eventului din 1991, ulterior au fost reprimiţi. Acum, Prunea v-a ofertat să preluaţi echipa din Iaşi.
– El a mers pe prietenia cu Zamfir, ei s-au băgat în nişte jocuri, au fost influenţaţi. Neagoe şi Zamfir au fost lansaţi de mine în fotbal, am avut cea mai mare contribuţie în construcţia lor. Crezi că nu am mai vorbit cu Prunea de 23 de ani? Ne-am mai întâlnit şi pe la federaţie, problemele de atunci au fost depăşite şi de unii, şi de alţii. La Iaşi am venit pentru că m-a rugat el.
– Cine i-a influenţat?
– Marcel Popescu, ştiu eu mai cine a mai fost? Nu a fost bine pentru noi, am făcut jocurile unor duşmani. Cu Marcel Popescu vorbesc dacă mă întâlnesc. Nu-i dau telefon să văd ce face, dar, dacă ne întâlnim, vorbim.
„Mititelu mi-a sabotat munca”
– Când aţi făcut cunoştinţă cu Adrian Mititelu?
– Nu am avut niciodată o relaţie de prietenie. Când am venit antrenor, odată am fost cu Cămătaru la o întâlnire cu suporterii la ceva deschidere. Atunci am ştiut prima dată de el. Apoi a reapărut cu Dinel în 2002 şi 2003. Nu am lucrat cu el.
– De ce nu aţi colaborat?
– Nu m-a interesat niciodată. Munca pe care am avut-o cu Dinel în 2002-2003 a fost stricată din cauza lui, prin sabotaj. Avea nişte jucători la Dinel în echipă pe care-i plătea el şi-i învăţa mereu tot strâmb, să strice atmosfera.
Mititelu și Cârțu la un meci al Craiovei în 2007. Foto: Darius Mitrache / Mediafax
– Cine erau?
– Era McBreen, Luţu, Vlădoiu, nu mai ştiu care erau. Am făcut o echipă foarte bună, după ce am preluat Universitatea în etapa a zecea, cu Guso, Bundea, Daouda. Am avut vreo 13 meciuri fără înfrângere.
– Aţi pierdut la Timişoara, ca să ajutaţi Politehnica să prindă barajul salvării.
– Am pierdut din cauza unui aranjament făcut pe la spate. A fost o chestie la nivel politic. Au fost multe momente când munca mea a fost stricată de unii oameni. Eu am demisionat în 2003 când Mititelu a luat prima dată Craiova de la Dinel Staicu. Nu aveam de ce să stau, să mă dea Mititelu afară?
„Doi ani de umilinţă maximă”
– Credeţi în renaşterea Craiovei?
– E foarte bine că se dă drumul la fotbal pentru Craiova, dar în nici un caz să răspundă Mititelu. Acesta e cel mai mare masochism pe care l-am văzut vreodată. Masochism maximal! Tu, de şapte ani, eşti ruşinea României, numai la retrogradare şi în scandaluri. De doi ani e o umilinţă maximă şi acum, când dai drumul la fotbal, îl desemnezi tot pe el.
– De ce nu a cumpărat echipa cineva din Craiova ?
– Nu mă interesează! Nu mai spun nici că e bine, nici că e rău, să facă ce vrea. Eu nu pot să explic starea emoţională a masochistului. Pot să fie şi mai mulţi investitori. Una, că el nu o dă, primăria l-a sprijinit în sensul ăsta. Oamenii care ar dori să se implice nu o să vină niciodată alături de el. Eu am bani, nu pot să mă asociez cu cineva care e instabil emoţional. Astăzi discutăm că pe etichetă scrie Bucovina şi tu vii apoi să-mi spui că nu ai zis asta. Fotbalul e o afacere în care se cheltuiesc bani. Toată lumea spune că la „echipa asta s-au investit bani”. Nu, s-au cheltuit bani, băi, nebunule! Faceţi diferenţă între ce înseamnă a cheltui şi a investi. Dacă investesc, bag bani în infrastructură, cresc nişte copii, în timp ei îmi produc bani. Păi dacă eu dau câteva zeci de mii de euro pe an unui fotbalist şi ăla e poate mai slab decât nu ştiu câţi jucători din România, aia e investiţie? E cheltuială, fraiere!
– Cine e principalul vinovat pentru dezafilierea Craiovei? Federaţia, Mititelu sau Piţurcă?
– Federaţia s-a grăbit ca fraiera. Trebuia să-l lase, că-şi rupea capul singur. Principalul vinovat e Mititelu.
– Mulţi îl acuză pe Piţurcă.
– Nu, mă, de ce Piţurcă? Ăia nu sunt sănătoşi care-l acuză. Dacă tu vii şi-mi spui că, dacă te dau afară, îţi plătesc 7 milioane? Păi cine renunţă la 7 milioane de euro? I-a pus cineva pistolul la cap să semneze clauza? Pentru ce să fie vinovat?
– Că a venit să-i ia echipa lui Mititelu!
– A venit să-i ia echipa! Hai, mă!
„Neţoiu a mutat echipa din Craiova?”
– Un lucru care i-a deranjat pe suporterii Craiovei a fost relaţia dumneavoastră cu Neţoiu.
– Sunt prieten cu el, care e problema? Nu ştiu dacă a fost cineva mai ataşat de Craiova ca şi mine. Am fost şi de trei ori antrenor. Nici acum nu au egalat cea mai slabă performanţă a mea.
– E patronul care şi-a bătut joc de Craiova, a transformat-o într-un paşalâc dinamovist.
– El nu şi-a bătut joc de Craiova şi eu eram antrenor acolo. Când era patronul Craiovei, nu eram prieten cu Neţoiu. E o prietenie total dezinteresată. Dar să-ţi spun o întrebare la întrebare. După tine, care a făcut mai mare rău? Neţoiu sau Mititelu?
– Mititelu, dar înainte şi Neţoiu a greşit grav faţă de Craiova.
– Când a plecat cu jucătorii la Dinamo, Neţoiu a spus că cheltuit patru miloane de dolari şi le-a cerut lui Dinel Staicu, Mititelu şi Costel Mitriţă două milioane în schimbul echipei. I-au zis să-şi ia jucătorii, că ei îşi fac echipă. De asta şi-a luat jucătorii, ca să acopere din cheltuieli.
– Înainte cu un an îl cedase gratuit lui Dinamo pe căpitanul Claudiu Niculescu.
– Nu ştiu, nu am nici o treabă. Atunci şi-a luat jucătorii ca să-şi scoată cheltuielile. Mititelu nu a lăsat pe altcineva să facă echipă la Craiova. A dezafiliat-o, a falimentat-o, a mutat-o din oraş. Neţoiu a mutat echipa din oraş?
– Nu, dar a vrut să o mute, a ameninţat că o duce la Bucureşti.
– Lasă ce vrea, Neţoiu a închis porţile stadionului?
– Nu era necesar, Craiova juca, înainte să plece, cu 500 de spectatori.
– A pus bilete mai scumpe că-l înjurau, dar nu a închis poarta, cum a făcut Mititelu cu Piţurcă. Ţi-a închis poarta, ţi-a mutat echipa, ţi-a falimentat-o, ţi-a dezafiliat-o, te-a făcut de căcat în fiecare an când ai scăpat de la retrogradare numai cu inima în gât. De asta spun că e masochism ce se întîmplă la Craiova.
CLASAMENTUL LUI CÂRŢU – CEI MAI BUNI JUCĂTORI AI CRAIOVEI
1. Oblemenco – „Ca mit şi ca iniţiator. Cu el a început Craiova”
2. Balaci
3. Ştefănescu
4-5 Oricare jucător din generaţia mea
Campania întreruptă din 1984 (Cupa UEFA)
Betis Sevilla – Universitatea Craiova: 1-0
Universitatea Craiova – Betis Sevilla: 1-0 (6-3 după penalty-uri)
A înscris Cârţu
Universitatea Craiova – Olympiakos Pireu: 1-0
A marcat Cârţu
Olympiakos Pireu – Universitatea Craiova: 0-1
A înscris Cârţu
Universitatea Craiova – Zelejnicear: 2-0
Au înscris Beldeanu şi Cămătaru (din penalty)
Zelejnicear – Universitatea Craiova: 4-0
CV Sorin Cârțu
Data naşterii: 12.11.1955
A jucat la Universitatea Craiova şi Electroputere Craiova
A câştigat ca jucător două titluri şi patru Cupe cu Universitatea Craiova
A ajuns împreună cu „Ştiinţa” în semifinalele Cupei UEFA în 1983
Are 7 selecţii în Naţională
A antrenat pe Electroputere, Univ. Craiova, Romania tineret, Rapid, Extensiv, Veria (Grecia), Oţelul, FC Argeş, Poli Timişoara, FC Naţional, Dacia Mioveni, Pandurii, CFR, CSM Iaşi
Două trofee a câştigat Cârţu cu Craiova, singurele din cariera sa de antrenor: Titlul şi Cupa în 1991
„Toată lumea spune că la „echipa asta s-au investit bani”. Nu, s-au cheltuit bani, băi, nebunule! Dacă investesc, bag bani în infrastructură, cresc nişte copii, în timp ei îmi produc bani. Păi dacă eu dau câteva zeci de mii de euro pe an unui fotbalist şi ăla e poate mai slab decât nu ştiu câţi jucători din România, aia e investiţie? E cheltuială, fraiere!”
Sorin Cârțu, despre investițiile de la Craiova
sursa: http://www.stiridesport.ro
