Acasă Stiri Poliţiști atacaţi cu furca, luaţi la pumni și ameninţaţi cu moartea, în...

Poliţiști atacaţi cu furca, luaţi la pumni și ameninţaţi cu moartea, în Prahova. Au intervenit mascaţii

8943
0

Doi poliţişti şi un agent local au fost atacați cu furca și agresați fizic de doi bărbați, după ce au fost chemați să aplaneze un scandal izbucnit la Vâlcăneşti, în Prahova.

RECLAMĂ

Scandalul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool, transmite Poliția Prahova. 

Potrivit mediafax.ro, polițiștii chemați la fața locului au fost ameninţaţi cu moartea şi loviţi cu furca şi pumnii. În apărare, agenții au folosit spray-urile iritant-lacrimogene.

”În data de 16 aprilie, în jurul orei 20:30, am fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Vâlcănești, are loc un conflict între mai multe persoane.

Pentru stabilirea situației de fapt, la fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție formată din doi polițiști din cadrul Poliției Plopeni și un polițist local. Din primele verificări se pare că, pe fondul consumului de alcool, a avut loc un conflict spontan între trei bărbați'”, anunță IPJ Prahova, într-un comunicat.

La vederea organelor de poliție, doi dintre cei implicați în eveniment, „au manifestat un comportament agresiv, exercitând acte de violență fizică și proferând injurii și amenințări cu moartea asupra acestora”.

Macaţii, chemaţi în ajutor

Pentru aplanarea conflictului, polițiștii au folosit spray-urile iritant-lacrimogene, fiind solicitat totodată sprijinul subunităților limitrofe, precum și un echipaj SAS, care au intervenit și i-au imobilizat pe agresori, scrie observatorulph.ro.

Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore. În cauza se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, dosar penal în lucru, instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentMesajul emoţionant al unui preot cu coronavirus din Satu Mare: „Vă anunţ că trec prin momente grele”
Articolul următorDecesul cu numărul 398: Un bărbat de 41 de ani care nu suferea de alte boli. A venit cu simptome din Marea Britanie