Acasă Stiri O lecție impresionantă de viață! În timp ce alți adolescenți construiesc doar...

O lecție impresionantă de viață! În timp ce alți adolescenți construiesc doar în jocurile video, un băiat de 16 ani își ridică singur o casă, cu banii câștigați din munca cu ziua

367
0

Un adolescent în vârtă de 16 ani, dintr-o comună dâmbovițeană își construiește singur o casă. Băiatul a adunat bani, muncind cu ziua prin sat.

RECLAMĂ

Georgică este un adolescent de 16 ani din comuna Cocani, județul Dâmbovița. Băiatul provine dintr-o familie numeroasă, cu 12 copii, dintre care el este cel mai mic, scrie Libertatea.

Mama lui, Geta și tatăl Marian sunt oameni în etate, obositi de munca grea și istovitoare care s-a adunat pe umerii lor, de-a lungul anilor. Frații lui mai mari, sunt deja la casele lor. Iar Georgică, care a fost învățat de mic că nimic nu se obține fără muncă, știe să prețuiască fiecare bănuț și să de-a valoare, așezându-l acolo unde trebuie.

Băiatul, care are o poveste demnă de toată lauda și admirația, își construiește singur o casă. Una adevărată, nu o casă pe Minecraft sau din Lego, ci una în care să locuiască.

Și-a adunat singur bănuții pentru materialele de construcții, și nu prin muncă ușoară și nici plăcută, ci vânzând bălegar pe la oameni prin sat. Unii ar spune că e o rușine, dar nu e rușinos să muncești, ar răspunde băiatul, care, vrea ca atunci când va mai crește să aibă căsuța lui, obținută cu sudoarea frunții lui.

Tot cu sudoarea frunții l-au crescut și părinții lui, atât pe el, cât și pe ceilalți 11 frați ai lui. O singură vacă i-a hrănit pe toți, și tot datorită văcuței lor, care este averea familiei, au reușit să se întrețină. Geta, nu are pensie.

N-am pensie, n-am nimica, eu am trăit dintr-o vacă. Am vândut laptele și mi-am crescut copiii, așa amărâtă cum am putut. Și i-am dat la casele lor.

Acum, grija Getei este să-și vadă și mezinul pornit pe un drum bun în viață.

Georgică muncește de la nouă ani să-și construiască această căsuță

Băiatul este mândria părinților săi, care au numai cuvinte de laudă la adresa lui. Este chibzuit, spunea mama despre el, nu cheltuiește ca alți băiețiMai mult de doi lei, nu își ia la el atunci când merge în sat.

Băiatul a început construcția căsuței pe data de 6 martie, de îndată ce s-a desprimăvărat și de mai bine de o lună de zile muncește zi de zi la ea. Casa părinților lui este una veche, bătrânească, șubrezită de trecerea anilor, de aceea, Georgică, speră să izbutească în timp să-și definitiveze sopul.

Tatăl lui Georgică este bolnav

Bărbatul a suferit în trecut un accident vascular cerebral și foarte multă vreme nu a putut să vorbească și nu a putut ieși afară din casă. De muncit nici nu se pune problema. Așa că Georgică a fost nevoit să se descurce cu brațele sale, „furând” meserie de la alții.

Și mama lui suferă de mai multe afecțiuni, diabetul și inima, se numără printre ele.

Despre Georgică, mama sa spune că nu a vrut la școală, însă de mic i-au plăcut muncile gospodărești. A învățat să scrie și să socoteascăpuțin de la surorile lui mai mari, deși una dintre surori e de părere că era bine dacă ar fi avut și puțină școală, pentru a-i fi mai uțor în viață.

La vârsta de nouă ani a avut grijă de caprele din gospodărie. Animalele s-au înmulțit, iar căprițele i-au adus un venit substanțial lui Georgică, băiatul care era responsabilul gospodăriei în ce privește animalele. Când a vândut caprele, băiatul a avut grijă de bani, pe care i-a pus deoparte. Apoi a muncit prin sat, vânzând bălegar, folosit ca îngrășământ în agricultură. Și așa a adunat Georgică 10.500 de lei, bani cu care a început construirea casei.

Georgică mai este ajutat la muncă de alți băieți din sat, vrednici și hotărâți în ale muncilor. Casa a gândit-o ca având o cameră în plus, aceea fiind destinată, când va fi gata, mamei sale.

Sursa: a1

RECLAMĂ
Articolul precedentUn vaccin împotriva coronavirusului, testat pe oameni, de săptămâna viitoare! Când ar putea fi disponibil
Articolul următorMesajul emoţionant al unui preot cu coronavirus din Satu Mare: „Vă anunţ că trec prin momente grele”