Gigi Becali a intervenit în scandalul momentului din România. Marcel Vela a anunțat marți că există un acord între ministerul de Interne şi BOR, în urma căruia polițiștii le-ar aduce Lumină cetățenilor, în noaptea de Înviere.
- Gigi Becali intervine în scandalul momentului
- Finanțatorul l-a înfruntat pe președintele Klaus Iohannis
- Președintele cere anularea protocolului dintre MAI și BOR
Președintele României, Klaus Iohannis, a cerut însă anularea acestui acord și a avut un mesaj clar. „Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”.
„Dacă Vela așa a zis, preşedintele să-și vadă de treaba lui, el a dat ordonanța, să fie sănătos, dar guvernul administrează țara. Să nu ne îndemne nimeni pe noi să stăm acasă și nimic, că pe noi ortodocșii ne îndeamnă Iisus. Îl felicit pe Vela și să fie tare și chiar dacă îl dă afară, o să-i ajute Dumnezeu și o să găsească o slujbă de 1000 de ori mai tare.
Eu sunt voluntar, eu dau lumină, eu iau lumina de la aeroport și mă duc la biserici și duc lumina. Merg eu cu un preot, cu mașina.
Eu am respect pentru președinte, e cuminte, nu face dosare penale, dar să ne lase în noaptea asta. Niciodată nu o să spun să nu respectăm ce zic autoritățile, dar să respectăm și ce a spus Vela, dacă e ministru”,a spus Becali, la România TV
Sursa: antenasport