Victor Ponta îl avertizează pe Sorin Frunzăverde că este posibil să-l lase fără finanţare, după ce şeful Consiliului Judeţean Caraş-Severin a declarat că situaţia bugetară a României e dramatică. Premierul a catalogat afirmaţiile lui Frunzăverde drept iresponsabile şi a dat asigurări că situaţia financiară nu pune deocamdată nicio problemă.
La începutul şedinţei de Guvern de miercuri, Victor Ponta a ţinut să-i dea replica liberalului Sorin Frunzăverde şi chiar l-a ameninţat cu tăieri de fonduri.
„Primul-ministru, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului, guvernatorul Băncii Naţionale, FMI, Banca Mondială nu reprezentăm nimic în faţa presei dacă iese un domn, dimineaţa, seara, nu ştiu pe unde pe la Reşiţa, şi îşi dă cu părerea. Avem banii de pensii, avem banii de salarii. Poate nu mai avem bani la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, poate-i tăiem de colo, că şefii vor să fie la televizor, dar în restul ţării îi avem. Mesajele de acest gen sunt mesaje iresponsabile şi de câte ori aveţi o nelămurire să apelaţi la cei responsabili”, a spus Ponta.
Premierul a arătat că BNR trebuie să returneze Fondului Monetar Internaţional 3,8 miliarde euro, iar Guvernul trebuie să achite 993 milioane euro, din care a plătit deja 128 milioane euro, toţi aceşti bani fiind la dispoziţie.
Marţi, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Consiliului, Sorin Frunzăverde, fiind întrebat despre alocările bugetare, a răspuns că bugetul naţional este mult sub limită.
Afirmaţia a fost susţinută în şedinţa extraordinară a CJ privind bugetul judeţului pe acest an, după ce unul dintre consilierii judeţeni a insinuat că bugetul alocat nu acoperă cheltuielile pe anul 2013.
„În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie. Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi!”, declara Sorin Frunzăverde.sursa: rtv.net