Punct final al anchetei DIICOT în cazul crimelor din Caracal – care, în iulie-august trecut, au zguduit țara, dezvăluind vulnerabilități atroce pe lanțul de intervenție 112-poliție-procurori.
Rechizitoriul împotriva principalului suspect, Gheorghe Dincă, acuzat că a răpit, ucis și incineratdouă adolescente – pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) – include o analiză FBI care spune că “este posibil să existe victime neidentificate”
Profit.ro notează că ancheta a costat 745.629,55 lei și vorbește de “un dosar costisitor”.
Într-un studiu referitor la răpitorii de copii care și-au ucis victimele, doar 3 din 112 autori au folosit incendierea ca metodă pentru a scăpa de cadavru/a ascunde crime, notează experții FBI, potrivit rechizitoriului în cazul Caracal consultat de HotNews.ro.
În rechizitoriul procurorilor DIICOT, care are peste 400 de pagini, este inclus și un raport realizat de experţii Biroului FBI – Unitatea de Analiză Comportamentală (BAU), după ce un agent special s-a întâlnit cu Gheorghe Dincă.
Conform sursei citate, în perioada în care s-a aflat în România, BAU a asistat la o întrevedere, în arest, între agentul special FBI și Gheorghe Dincă.
„Dincă s-a prezentat la audiere, fiind escortat de personalul închisorii, împreună cu avocatul său. Dincă a fost politicos, respectuos și i-a spus agentului că dorește să discute cu FBI. În timp ce veridicitatea celor declarate de acesta în cadrul audierii este îndoielnică, luând în considerare declarațiile scrise puse la dispoziția BAU în luna decembrie 2019, acesta a părut amabil pe parcursul audierii. Dincă a răspuns la toate întrebările care i-au fost adresate și a menținut contactul vizual corespunzător.
(…) În câteva rânduri, pe parcursul audierii, Dincă a plâns în momentul în care s-a discutat despre cum trebuie să se simtă rudele victimelor și despre impactul pe care aceste crime îl au asupra propriei sale familii (ex. rușine, dezamăgire, informații false despre aceștia în mass-media, etc.). BAU consideră că aceste manifestări ale emoțiilor sunt reale și normale pentru contextul actual.
La începutul audierii, Dincă și-a asumat imediat răspunderea pentru crimele de care este acuzat la ora actuală și a declarat: ”trebuie să plătesc pentru ce am făcut” și ”trebuie să primesc pedeapsa maximă”. În plus, Dincă a părut să nu aibă nicio explicație pentru motivul pentru care a comis crimele în felul în care le-a comis”, notează experții FBI.
Ei mai arată că modul în care Dincă își selecta victimele prin folosirea unui truc, și anume acela de a le duce cu mașina într-un anumitor loc, i-a oferit acestuia un control imediat asupra acestora. În plus, pragul de conștientizare a existenței acestui șiretlic de către victimele sale nu a putut fi atins, din cauza interesului acestora de a se deplasa în mod sigur într-un sat din apropiere.
Prezintă interes faptul că dorința lui Dincă de a comite aceste agresiuni sexuale a pus în umbră orice îngrijorare pe care acesta ar fi putut s-o simtă în legătură cu transportarea între două sate a unei fete legate și cu ochii acoperiți, pe bancheta din spate a mașinii, în două situații diferite.
În momentul în care a fost întrebat în legătură cu acest aspect, Dincă a declarat că, în momentul în care a comis crimele, nu a fost deloc îngrijorat că ar putea fi oprit de poliție. Chiar dacă acest fapt poate fi pus pe seama diferențelor culturale în ceea ce privește poliția rutieră, nu este un lucru obișnuit ca acest fapt să nu reprezinte un motiv de îngrijorare pentru Dincă. Faptul că acesta nu își face niciun fel de griji în acel moment vine să indice, printre altele, încrederea sa în ceea ce privește abilitatea de a-și controla victimele și/sau concentrarea unică a acestuia pe agresiunea sexuală și lipsa oricărei urme de griji în ceea ce privește riscul de a fi prins. În plus, faptul că a reușit să o răpească pe Melencu fără a fi prins este posibil să fi contribuit la sporirea încrederii în forțele proprii la momentul răpirii lui Măceșanu”, se mai arată în raportul experților FBI.
Sursa: HotNews