CS Mioveni pierde un jucător important pentru partea a doua a sezonului, una în care va lupta pentru a se menţine cel puţin pe locul 2 promovabil direct, acolo unde se situează acum. Fundaşul Daniel Celea (24 de ani) a semnat cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Clubul din Sfântu Gheorghe a anunţat, joi, achiziţionarea lui Daniel Celea. Acesta a semnat un contract valabil pe trei ani şi jumătate cu covăsnenii de la Sepsi OSK.
”Sepsi OSK a realizat un nou transfer. Clubul nostru a ajuns la un acord şi cu fundaşul central Daniel Marinel Celea, care ultima oară a jucat pentru CS Mioveni, dar a mai evoluat în carieră, printre altele, şi la Pandurii Târgu Jiu şi UTA Arad. Jucătorul, în vârstă de 24 de ani, a semnat un contract valabil pe 3 ani şi jumătate cu clubul nostru.
Îi urăm bun venit şi mult succes!”, a anunţat Sepsi OSK.
Ajuns la CS Mioveni în vara lui 2018, de la Pandurii, Daniel Celea s-a impus rapid în echipa argeşeană. În sezonul trecut de Liga 2 a avut 31 de apariţii, în doar un meci nefiind titular, în restul fiind integralist, şi a marcat un gol, iar în cel actual a fost utilizat în 17 partide, în 16 începând din primul minut, fără să fie înlocuit.
Jucătorul originar din Braloştiţa, sat din judeţul Dolj, a mai evoluat în cariera sa pentru ACSO Filiaşi, Sporting Roşiori, Pandurii şi UTA.
Sursa: liga2.prosport.ro