Un autoturism Seat Ibiza, cu numărul de înmatriculare DJ-09-AHZ a rupt un stâlp de iluminat public din Craiova. Accidentul s-a produs cu câteva minute în urmă pe strada Amaradia din Craiova, aproape de intersecţia cu bulevardul Dacia. Maşina venea dinspre intersecţia cu strada Doljului către bulevardul Dacia, iar conducătorul auto a pierdut controlul volanului, urcându-se cu maşina pe trotuar şi izbind violent stâlpul de iluminat. Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul din beton armat a fost pur şi simplu retezat.
La volanul maşinii a fost, se pare, un adolescent de circa 16 ani care ar fi fost ridicat şi condus la audieri de poliţiştii Biroului Rutier Craiova.
La această oră circulaţia în zonă se desfăşoară cu greutate. Două echipaje ale Poliţiei Locale Craiova se află la faţa locului pentru a dirija traficul, facilitând astfel intervenţia muncitorilor de la Luxten, care vor fi nevoiţi să înlocuiască stâlpul, ce se ţine doar în firele de electricitate. Sursa: gds.ro