Acasă STIRI SPORTIVE Liderul galeriei lui Partizan, asasinat în stil mafiot. A fost împușcat cu...

Liderul galeriei lui Partizan, asasinat în stil mafiot. A fost împușcat cu 6 focuri în plină stradă

597
0

Scene de groază pe străzile din Belgrad. Unul dintre liderii galeriei lui PartizanLjubomir Markovic, a fost ucis în plină stradă. Cel supranumit Kica a fost asasinat în stil mafiot, după ce un grup de persoane neidentificate a tras 6 focuri de armă asupra sa pe strada Milenka Grcic, din Belgrad.

RECLAMĂ

Markovic avea 37 de ani și era unul dintre liderii grupului de ultrași Alkatraz, condus de Milos Radisavljevic Kimi.

Crima s-a petrecut vineri seară, înaintea meciului pe care Partizan urma să-l dispute cu Vojvodina.

Cine a fost Ljubomir Markovic „Kica”

Ljubomir Markovic a fost unul dintre cei mai prolifici lideri de galerie din Serbia și era o persoană cu un trecut tumultos, foarte cunoscută poliției din Serbia, după scandalurile în care a fost implicat de-a lungul timpului. Prima dată când Markovic a intrat pe radarele poliției a fost în 2009, când a fost acuzat în cazul morții unui cetățean francez, fan al lui Toulouse, Bruce Taton.

A primit atunci 30 de ani de închisoare, alături de Ivan Grkovic, dar sentința sa a fost ulterior redusă la 15 ani, dar a fost eliberat în 2017. Alte 12 persoane au mai fost atunci condamnate la pedepse cuprinse între 4 și 14 ani.

Diabolik, unul dintre liderii de galerie ai lui Lazio, a fost ucis cu sânge rece în mijlocul zilei

Din păcate, Markovic nu este singurul lider de galerie care este ucis în stradă. La începutul lunii august, Fabrizio Piscitelli, alias „Diabolik”, unul din şefii suporterilor ultras ai echipei de fotbal Lazio Roma, la care activează fundaşul român Ştefan Radu (32 de ani), a fost ucis cu un un glonţ în cap într-un parc din Roma, a anunţat presa italiană.

Conform datelor furnizate de poliţie, ambuscada, în care şeful ultraşilor de la Lazio a fost rănit înainte de a deceda, s-a produs în plină zi, în parcul Acqueducs, la periferia Romei. 

Sursa: DigiSport

RECLAMĂ
Articolul precedentAutocar cu români, accident teribil în Franţa. 33 de victime, 4 în stare foarte gravă
Articolul următorDoi directori români au săpat un tunel la Londra şi au jefuit o bijuterie, au plecat cu diamante de 300.000 de lire