Acasă Monden Ileana Sărăroiu ar fi împlinit vârsta de 83 de ani. ”O bătrână...

Ileana Sărăroiu ar fi împlinit vârsta de 83 de ani. ”O bătrână într-o gară” a fost ultima piesă cântată

773
0

Ileana Sărăroiu ar fi împlinit vârsta de 83 de ani, pe 25 septembrie. Și-a dat ultima suflare pe scenă, pe 12 mai 1979, la o nuntă în localitatea Unirea, județul Călărași. ”O bătrână într-o gară” a fost ultima piesă cântată. A murit la 42 de ani, răpusă de un anevrism cerebral.

RECLAMĂ

Un anevrism cerebral i-a curmat viața îndrăgitei cântăreței de muzică populară Ileana Sărăroiu, la doar 42 de ani. Era foarte îndrăgită de români: avea o voce caldă, iar piesele pe care le interpreta aveau texte care mergeau direct la inimă.

Ultima zi din viața Ilenei Sărăroiu

Îndrăgita interpretă de muzică populară și-a dat ultima suflare pe scenă, pe 12 mai 1979, la o nuntă în localitatea Unirea, județul Călărași.

”La ora stabilită a sosit cu soţul său, Mircea Câmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcată, aşa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă. Avea o rochie lungă, bleu, şi un pardesiu negru cu alb, în motive populare. Părul negru, lung, era strâns în coadă cu o coroniţă cu flori. Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită şi că ar dori o cafea”, povestea pentru “Adevărul” Liliana Ispas, mireasa de la acea nuntă.

Era frumoasă Ileana Sărăroiu, deși foarte obosită după un alt concert în ziua respectivă. Așa cum stabilise cu socrul mare, artista și-a făcut apariția la nuntă în jurul orei 22.00. Nuntașii erau nerăbdători s-o vadă și s-o asculte. Nu mai aveau răbdare, știind că urma să urce pe scenă. Mai întâi, însă, solista a rugat pe cineva să-i facă o cafea, scoțând din geantă o punguță pe care a dat-o la bucătărie.

„Atât a consumat, doar o cafea, după care a cântat neîncetat 45 de minute. Ar fi trebuit să susţină un program de 3-4 ore. Din păcate, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Soarta a avut alte planuri cu ea”, a povestit, pentru adevarul.ro, Liliana Ispas, mireasa care atunci avea 18 ani.

Salonul în care a avut loc nunta era ticsit cu oameni. 270 de familii veniseră să-i sărbătorească pe tinerii însurăţei, iar vestea că Ileana Sărăroiu va încinge atmosfera i-a ţinut pe meseni plini de emoţie. Aproape că nimeni nu mai mânca, toată lumea o asculta cu gura-căscată, iar pe ringul de dans nu mai aveai loc să arunci un ac. Lăutarii care o acompaniau mai aveau puţin şi clacau din cauza ritmului alert în care artista îşi desfăşura programul.

Ileana Sărăroiu, răpusă de un anevrism cerebral

După ce a cântat melodia ”O bătrână într-o gară”, Ileana Sărăroiu le-a cerut scuze nuntaşilor că nu mai poate continua, deoarece se simte foarte rău.

„Chiar lângă ea se afla proprietarul salonului unde avea loc petrecerea. Omul, când a auzit că nu se simte bine, a sprijinit-o să coboare de pe scenă. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus. Ştiu că n-a mai fost conştientă nici o secundă şi că şi-a dat sufletul până la ieşirea din comună, în ambulanţa care fusese alertată s-o transporte la spitalul din Călăraşi”, a mai povestit, pentru adevarul.ro, Liliana Ispas.

Printre nuntaşi se aflau şi doi medici. Imediat cum Ileana Sărăroiu a fost dusă într-o cameră în spatele salonului şi aşezată pe un pat, cei doi au mers pentru a-i acorda primul-ajutor. Apoi, a sosit Salvarea care a preluat-o în stare de inconștiență. Nu mai răspundea deja la niciun stimul, iar, pe drum spre spital s-a stins. Un anevrism cerebral (n.r. dilatație anormală ale arterelor cerebrale, ce se dezvoltă ca urmare a unor puncte slabe în peretele arterial) îi fusese fatal.

Tinerii proaspăt căsătoriţi au aflat a doua zi după nuntă că Ileana Sărăroiu murise în Salvare, înainte de a ieşi din comuna Unirea.

Autoritățile au anchetat moartea Ilenei Sărăroiu

Moartea artistei a produs un şoc în lumea artistică şi nu numai. Autorităţile de la acea vreme au început o anchetă pentru a stabili în ce condiţii a murit. Mai multe persoane care au participat la nunta de la Unirea au fost audiate.

„Femeia care i-a pregătit cafeaua a fost prima luată la întrebări la Procuratură. S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident. Evident că nu s-a descoperit nimic. O săptămână întreagă, trupul artistei a fost ţinută la Morga din Călăraşi. Când au fost stabilite cauzele morţii, nimeni nu a mai avut dubii”, a mai spus Liliana Ispas.

Artista a fost înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, iar, după o săptămână, trupul ei a fost deshumat, deoarece mormântul se afla lângă toalete. Așa că a fost mutat pe aleea principală, aproape de intrare, unde, bineînțeles, se află și în prezent.

După deshumare, a circulat o poveste macabră, pe care, însă, cântăreața Maria Dragomiroiu, care i-a fost fină Ilenei Sărăroiu, a infirmat-o. „În jurul morții ei s-au țesut o mulțime de legende. A fost adusă la capela Cimitirului Sfântă Vineri din București. După o săptămâna, fratele și soțul Ilenei Sărăroiu au deshumat-o, întrucât mormântul ei se afla la doi metri de toaleta cimitirului. S-a făcut o altă groapă pe aleea principală și a fost mutat acolo sicriul, la ora 5.30 dimineața, fără să se deschidă capacul, pentru că se simțea un miros greu. S-a spus că ar fi fost găsită răsucită în sicriu și cu părul smuls. S-a presupus că ar fi fost înmormântată de vie, dar este imposibil, căci i se făcuse deja autopsia și fusese îmbălsămată”, a povestit, la un moment dat, Maria Dragomiroiu.

RECLAMĂ
Articolul precedentPovestea lui Fărămiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile
Articolul următorDana Leonte, românca dispărută de 3 luni în Spania, a fost ucisă. Poliţiștii au găsit doar un fragment de os