Victor Piţurcă a condus primul antrenament în calitate de manager general la Universitatea Craiova. Tehnicianul de 63 de ani i-a aşteptat pe gazon pe elevii săi la ieşirea de la vestiar , iar oltenii au profitat de ocazie pentru a-şi prezenta ultimele 3 achiziţii.
Andrei Ivan, Alexandru Măţel şi Uros Cosic sunt numele noi cu care echipa din Bănie are planuri mari în acest sezon. Atacantul Ivan va purta tricoul cu numărul 9, Măţel va îmbrăca tricoul cu numărul 30, iar fundaşul sârb Cosic a primit numărul 15.
Primul antrenament sub comanda lui Victor Pițurcă a fost deschis în totalitate publicului pe stadionul Ion Oblemenco. Victor Piţurcă va debuta pe banca Universităţii Craiova contra celor de la FCSB.
Victor Pițurcă: „Nu mai pleacă nimeni de la Craiova”
Tehnicianul s-a referit și la lotul pe care îl are la dispoziție și a afirmat că nu va mai pleca niciun jucător.
„În momentul ăsta nu mai pleacă nimeni și nu mi-am dorit să plece nimeni. Eu până nu mă conving și nu evaluez jucătorii, nu pot da drumul nimănui. Cu Fortes am avut o discuție la telefon si i-am zis că va rămâne.
În aceste zile mi-au fost propuși vreo 200 de jucători. Nu știu câți am apucat să văd, dar câte 7-8 pe zi am vizionat, iar Papură la fel, plus alte persoane. Ne-am rezolvat în a lua acești jucători în momentul de față, mi-aș mai fi dorit unul-doi. Mai vedem dacă din cine a rămas liber de contract vom mai putea aduce pe cineva,”, a declarat Victor Pițurcă.
3 achiziții pentru Victor Pițurcă la Craiova
Victor Pițurcă este noul manager general al Universității Craiova. Gruparea olteană a reușit să-i aducă pe Uros Cosic, Andrei Ivan și Alexandru Mățel. Există și o plecare: antrenorul secund Constantin Schumacher și-a reziliat contractul cu clubul din Bănie.
Contractul lui Piţurcă la Craiova este de numai 200.000 de euro pe sezon, iar bonusurile sunt consistente. 500.000 de euro pentru o calificare în grupele Europa League, sau 1.000.000 de euro pentru intrarea în grupele Ligii Campionilor. Adică aceiaşi bani pe care îi ia şi Dan Petrescu la CFR Cluj pentru calificarea în grupele competiţiilor continentale.
sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/victor-piturca-imagini-de-la-primul-antrenament-al-craiovei-au-fost-prezentate-si-noile-achizitii-718204