Fotbalul se dopează până la agonie cu ideea că este persecutat de statutele și regulamentele care l-au pus la cale până acum. Hențurile financiare ale mânarilor pripășiți prin bătătura bășicii, cotonogeala grosolană practicată tăios între partenerii de japcă, lucrătura veroasă a găștilor formate pe afinitățile penale nu mai pot fi însă dresate de niște biete convenții federative. În junglă nu poți supraviețui convențional. De aceea fraierii de zahăr ars rătăciți în sălbăticie au fost devorați repede și fără drept de apel. Iar singura șansă a șacalilor a rămas aceea de a se sfâșia între ei, urletul disperării auzindu-se dinspre exemplarele insuficient antrenațe în mușcături fatale.
Timișoara, Craiova și Bistrița au fost învinsele primului val din fotbalul nostru cel crizat. Jean Pădureanu, oltean cu mult antrenament în terapiile fotbalului, a practicat, cu realism și fără zgomot, rețeta supraviețuirii. Marian Iancu, la rândul său, a afișat o suferință doar propagandistică. Omul știe ce face și gândește bine pentru sine. Fiindcă are cu ce. Și-a dat seama că nu poate ajunge prin Politehnica la favoruri lucrative din zonă. În consecință a trecut la lichidarea de stoc. A vândut până la blană ce mai era de vândut. Astfel a recuperat, nu știm în ce proporții, investițiile prin care se propusese ca salvator al fotbalului timișorean, și-a făcut bagajele și s-a repatriat înspre apucăturile de dinaintea aventurii în Banat.
Adrian Mititelu a rămas singurul actor activ din scena dezolării colective. Cred că împricinatul nici n-ar fi avut altă șansă. Fiindcă suferința lui este mult mai amplă. Strâmtoarea vieții i-a lucrat falimentul pe mai multe planuri. Retrogradarea Universității Craiova cauzată de rezultatele din campionat n-ar fi făcut nicicum gaură-n cer. N-ar fi făcut gaură-n cer dacă ea n-ar fi fost acompaniată de o severă retrogradare financiară a patronului, dacă același patron nu ar fi trăit sub amenințarea unui maldăr de datorii. Rătăcirea lui Adrian Mititelu prin dezastrul financiar, prin instanțele civile și prin cele sportive a mai atras după sine și o altă sancțiune extrem de severă. Dezafilierea Universității Craiova. Paradoxal, dezafilierea și consecințele ei grevează mult mai mult asupra fotbalului oltean decât asupra lui Adrian Mititelu. Fiindcă, în cazul unei reveniri asupra respectivei decizii, Adrian Mititelu trebuia să-și achite mai întâi datoriile și abia apoi să ducă echipa mai departe. Ori, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. De aceea Adrian Mititelu refuză orice reconciliere pe teme fotbalistice și preferă postura de victimă a unor odioase manevre.
Adrian Mititelu, în discursurile sale, împarte ani grei de pușcărie. Mircea Sandu și Dumitru Dragomir sunt amenințați de Mititelu cu niște condamnări între 3 și 15 ani pentru ”cel mai mare prejudiciu făcut în România după 89”. Și mai zice Mititelu: Rapid, Dinamo și Bistrița au ajuns aici din cauza legilor făcute de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. Trec peste faptul că cei doi nu fac legi, că nu reprezintă ei vreun organ legilativ. Observ doar că exagerările pacientului reclamă o periculoasă plutire în ireal. Și mai observ cu tristețe că destinele fotbalului oltean pot depinde uneori de capriciile unor astfel de indivizi.
sursa: jurnalul.ro
RECLAMĂ
RECLAMĂ
