Acasă Stiri A doua fată ucisă de Gheorghe Dincă, la Caracal, confirmată de anchetatori

A doua fată ucisă de Gheorghe Dincă, la Caracal, confirmată de anchetatori

1569
0

O a doua fată a fost ucisă de Gheorghe Dincă, la Caracal, iar crima a fost confirmată de anchetatori. Oasele găsite în pădure, la locul indicat de ucigaş, nu sunt ale Alexandrei Măceşanu.

RECLAMĂ

Raportul preliminar de expertiză medico-legală antropologică arată că fragmentele osoase examinate, care au fost găsite la liziera pădurii, provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi sunt altele decât cele descoperite la locuinţa lui Gheorghe Dincă şi care s-a confirmat că sunt rămăşiţele Alexandrei Măceşanu.

Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparţinând victimei majore, a anunţat miercuri DIICOT.

„Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani şi că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuinţa inculpatului Dincă Gheorghe”, precizează DIICOT.

DIICOT preciza, în 6 august, că în cenuşa găsită la liziera de pe traseul Călăraşi-Bucureşti, loc indicat de inculpatul Gheorghe Dincă, au fost identificate fragmente osoase şi dinţi care, potrivit medicilor legişti, ar fi de natură umană.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, declara, în 5 august, că anchetatorii au găsit, în pădurea de lângă Caracal, fragmente osoase arse şi cenunşă, care erau într-un sac şi care vor fi analizate. Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o pe Luiza Melencu în ziua răpirii şi că rămăşiţele îi aparţin acesteia.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCod galben de furtuni în aproape toată ţara, în următoarele 24 de ore. Vremea se schimbă dramatic
Articolul următorAccident cu 15 victime la Pieleşti. Pompierii au activat Planul Roşu