Acasă Stiri Bunică şi nepot, rămaşi sub cerul liber după ce casa a fost...

Bunică şi nepot, rămaşi sub cerul liber după ce casa a fost a distrusă într-un incendiu. Copilul este orfan de tată şi este crescut de bunică

557
0

O bunică împreună cu nepoţelul ei în vârstă de 10 ani, din comuna Jupâneşti, din judeţul Gorj, au rămas sub cerul liber, după ce căsuţa în care trăiau a ars în urma unui incendiu, care a avut loc ieri seară.

RECLAMĂ

Focul ar fost aprins chiar de nepoţel, care trăieşte acum o traumă şi are nevoie de consiliere psihologică. „Este o familie nevoiaşă cu o situaţie materială precară şi cu multe necazuri din punct de vedere social. Mai precis băiatul doamnei căreia i-a ars locuinţa a fost ucis în urmă cu doi ani la Piteşti, iar copilul a fost crescut de bunică, părinţii fiind decedaţi. Am făcut o evaluare a situaţiei din punct de vedere social şi al stării de fapt şi încercăm să luăm toate măsurile să îşi renoveze ceea ce a mai rămas din locuinţă. Copilul este foarte cuminte. Frecventează şcoală şi are note bune. Are o serie de regrete cu privire la ceea ce s-a întâmpat şi am luat legătura şi cu medicul de familie“, a spus Petre Guşiţă, primarul comunei Jupâneşti.

Nicoliţa Negoiţă va locui împreună cu nepotul la sora ei, care se află în apropierea imobilului care a ars. Bunica primeşte o pensie de câteva sute de lei.

Casa a fost făcută scrum în urma incendiului. „ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă bătrânească din comuna Jupâneşti. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu. Pompierii militari au lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, aparatură electronică şi electrocasnică şi obiecte de mobilier. Cauza probabilă a incendiului este jocul copilului cu focul“.

Sursa: Adevarul

RECLAMĂ
Articolul precedentCum a ajuns o tânără de 27 de ani să fie electrocutată într-un restaurant. A fost preluată de elicopterul SMURD
Articolul următorPoliţiştii sunt în alertă după ce o copilă de 13 ani a plecat de acasă, întrerupând orice formă de comunicare cu familia