Un bărbat din judeţul Arad a înjunghiat două persoane, în noaptea de joi spre vineri, una dintre victime fiind fosta sa iubită, care participa în acel moment la o petrecere în casa părinţilor, iar agresorul a încercat să-şi ia viaţa cu acelaşi cuţit când a fost găsit de poliţişti.
Atacul a avut loc într-o casă din localitatea arădeană Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru AGERPRES, că agresorul are 32 de ani şi locuieşte în localitatea Olari, iar în cursul nopţii a văzut pe Facebook imagini live cu fosta iubită care participa la o petrecere în satul Nădab și dansa cu un bărbat. Bărbatul a mers la petrecere şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia, apoi a fugit.
Filmarea postată live pe rețeaua socială surprinde momentul în care bărbatul intră în casă şi se năpusteşte asupra femeii. Aceasta țipă terifiată, la fel şi cei care participă la petrecere. În haosul de nedescris poate fi auzit un copil care străgă: „Nu muri, mami meu!”.
Ulterior, în cursul nopţii, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din satul Olari, în apropiere de casa sa, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât.
Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internat în stare gravă, la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.
La acelaşi spital se află şi victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor intervenţii chirurgicale, iar medicii afirmă că sunt în stare stabilă.
Cazul a fost preluat de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care fac cercetări in rem cu privire la fapta de tentativă de omor, avându-se în vedere că starea în care se află suspectul nu permite deocamdată audierea acestuia.
Sursa: Digi24