Acasă STIRI SPORTIVE Reghe şi Piţurcă, din nou la cuţite! „Nu vreau să mai aud...

Reghe şi Piţurcă, din nou la cuţite! „Nu vreau să mai aud de acest om”

824
0

Împăcarea este imposibilă între Victor Piţurcă şi Laurenţiu Reghecampf. Cei doi antrenori nu îşi mai vorbesc, iar Piţi nici nu vrea să mai audă de actualul antrenor al Stelei.

RECLAMĂ

„Nu mă interesează persoana. Nu ştiu cine e. Eu nu vreau să mai aud de acest om. Eram într-o ţară străină şi am refuzat să mai dau mâna cu el”, a declarat Piţurcă.

Victor Piţurcă şi Laurenţiu Reghecampf au fost rivali în Arabia Saudită. Piţi o pregătea pe Al-Ittihad, iar Reghe pe Al-Hilal. În 2014, înaintea derby-ului dintre cele două echipe, actualul antrenor al Stelei s-a dus către fostul selecţioner şi i-a întins mâna. Piţurcă nici n-a vrut să audă de o împăcare şi l-a lăsat pe antrenorul lui Al-Hilal cu mâna întinsă.

Reghecampf nu este sigura persoană din cadrul grupării roş-albastre de care Victor Piţurcă s-a delimitat. Nici Gigi Becali nu mai are loc în inima fostului selecţioner: „Nu am mai avut tangenţă cu el şi nici nu vreau să mai am. Nu vreau să mai am de-a face cu el! Nu voi mai colabora nicodată cu el”.

Victor Piţurcă a primit o condamnare de un an de închisoare cu suspendare în cazul valiza, în 2013, după ce a declarat procurorilor că banii pe care Becali îi dusese la Cluj – 1,7 milioane de euro – pentru a premia echipa Universitatea dacă o învingea pe rivala CFR, în 2008, erau pentru un cumpărarea unui teren.

RECLAMĂ
Articolul precedentCum își bate joc o multinațională de români. Mărturii dureroase ale angajaților Faurecia: sclavagism și bătaie de joc în schimbul unui salariu minim
Articolul următorGabriela Firea susține înființarea unui Muzeu al Holocaustului și al Istoriei Evreilor la București