Artista Ileana Stana Ionescu le dă clasă colegilor de scenă din noua generaţie. La cei 80 de ani, pe care i-a împlinit pe 14 septembrie, este plină de energie şi continuă să figureze pe afişele unor spectacole de top. Dacă alţi artişti de vârsta ei s-au retras de pe scenă, Ileana nu vrea nici în ruptul capului să tragă cortina. Teatrul este viaţa ei, iar viaţa ei rămâne teatrul.
Actriţa a fost iubită de soartă. Are o familie fericită, iar regizorii s-au înghesuit să o distribuie în piese şi în filme, căci simpla ei apariţie garanta din start succesul producţiei.
Cel puţin teoretic, ea ar fi trebuit să devină pensionară la 65 de ani. Au trecut 15 de atunci şi tot nu se lasă, tot nu vrea să coboare de pe scenă, fiind convinsă că încă mai are ceva de spus în lumea teatrului românesc. Şi bine face, căci la piesele ei se adună spectatorii ca ursul la miere.
Nu o sperie vârsta, deşi a împlinit 80 de ani, în urmă cu câteva zile. Nu a organizat vreo petrecere de pomină, ca în anii tinereţii, preferând să împartă o felie de tort şi un pahar cu suc cu soţul ei, Andrei Ionescu, tot actor de profesie.
Colegii de scenă o laudă: “Doamna scenei româneşti este foarte activă şi este bine că încă mai joacă. Asta o menţine în forţă şi se bucură la fiecare nou proiect început”.
Ileana s-a născut la Brad, Hunedoara, şi a debutat ca actriţă la Teatrul de Stat din Reşiţa, la numai 19 ani. Rolul Agnes din “Şcoala femeilor” de Molière a prins-o de minune. Apoi s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Anul 1965 îi aduce din nou o schimbare, căci se angajează la Teatrul Naţional din Bucureşti. A jucat în peste 30 de filme, precum “Păcală”, “Păcală se întoarce”, “Dumbrava minunată”, “Alo, aterizează străbunica!”, “Harababura” sau “Cucoana Chiriţa”, fiind distribuită în special în comedii.
Ultimele roluri pentru televiziune au fost în serialele de “Căsătorie imposibilă” (2004), “Fetele marinarului” (2009), “Las Fierbinţi” (2012) şi “O săptămână nebună” (2014). Acum joacă în şase piese la Teatrul Naţional şi la Metropolis, cu sălile arhipline.
O poveste de dragoste de 50 de ani!
Actriţa Ileana Stana Ionescu trăieşte o poveste de dragoste de mai bine de cinci decenii cu actorul Andrei Ionescu. A fost dragoste la prima vedere. S-au cunoscut la Reşita, acolo unde tânăra actriţă Ileana Stana juca primul rol al vieţii ei, în „Şcoala femeilor“. Cu Andrei era coleg de distribuţie: „Eu eram amoreza, el amorezul, şi, uite aşa, a început, pe loc, povestea noastră de iubire. M-am îndrăgostit de soţul meu de la început. Chiar în piesa în care am jucat. Eu sunt o fire pătimaşă, explozivă, agitată, în timp ce el e foarte liniştit, calm. Probabil de aici şi legătura noastră foarte puternică!“ a povestit actriţa, pentru “Tango”, marea dragoste.
Ea a mai zis: ”Suntem doi tineri pensionari care trăiesc din plin orice moment”. Au un fiu, pe Andrei Manuel, medic de profesie, însă acesta locuieşte alături de soţie şi de băiatul lor, Alexandru Luca, în America.
sursa: click.ro