A trecut prin momente delicate în urmă cu doar câteva luni, după ce s-a despărţit de creatorul de modă Philipp Plein, care părea a fi bărbatul care i-a cucerit iremediabil inima, iar acum Mădălina Ghenea şochează cu o imagine publicată pe contul personal de socializare.
O imagine publicată pe contul personal de socializare al actriţei a atras toată atenţia internauţilor, care n-au ezitat s-o „bombardeze” cu numeroase întrebări privind existenţa unei sarcini.
„Acela e un ecograf?“, „Ce ţi-e şi cu pisica neagră, începe să aducă copii oare?“ sau „Se vede o ecografie în postare. Pisica neagră e curioasă, probabil îţi va aduce o veste în viitor“, au fost doar câteva dintre comentariile pe care Mădălina Ghenea le-a primit din partea fanilor, pe Instagram.
În ciuda faptului că a mărturisit în nenumărate rânduri că i-ar plăcea să aibă un copil, Mădălina Ghenea a ţinut să îi asigure pe fanii săi că nu va deveni mămică în viitorul apropiat şi nu este însărcinată.
Mădălina este actriţă şi un fotomodel de succes. Mădălina a fost iubita actoruluiGerard Butler, pe care l-a adus şi în România. Până de curând, românca a fost logodită cu designerul german, Philipp Plein, dar iubirea s-a terminat mai repede decât preconiza toată lumea. sursa: spynews.ro