Cristian Cioacă va fi cercetat în stare de arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis astăzi recursul procurorilor împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, în dosarul în care poliţistul este acuzat de uciderea fostei sale soţii Elodia Ghinescu, informează NewsIn. Decizia este definitivă, Cioacă urmând să fie dus în arest. El a fost adus la Bucureşti, după ce ofiţerii de la urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş au pus în aplicare un mandat de aducere emis de Parchetul General pe numele lui Cristian Cioacă. Acesta locuieşte în prezent în Piteşti şi este ofiţer în cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti.
Reamintim că Tribunalul Bucureşti a respins, la data de 28 noiembrie, cererea de arestare preventivă a poliţiştului Cristian Cioacă, principalul suspect în uciderea soţiei sale – avocata Elodia Ghinescu, dată dispărută din septembrie 2007. Potrivit Mediafax.ro, Tribunalul Bucureşti a susţinut, în motivarea deciziei, că pronunţarea unei hotărâri declarative de moarte a Elodiei Ghinescu nu exclude în mod absolut ca aceasta să fie în viaţă, câtă vreme nu s-a putut constata în mod fizic decesul, astfel că instanţa a respins cererea de arestare a lui Cristian Cioacă. În motivarea deciziei s-a mai precizat că anchetatorii au găsit urme de sânge aparţinând Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, găsit în torpedoul maşinii lui, pe mocheta din portbagaj şi în mai multe locuri din apartamentul lor, stabilind că poliţistul, după ce a ucis-o, i-a tranşat trupul, pentru a-l putea ascunde.
sursa: gds.ro