”Ca să vadă toți oltenii”. ”Se rupe” Giuleștiul, la derby-ul dintre Rapid și Craiova

0
aD02MzYmaGFzaD02Yzk3NDlhY2IxOTcxZDk5MWE4ODIzODI0MTg4YmRjNg==.thumb

Rapid – Universitatea Craiova este capul de afiș al ultimei etape din sezonul regulat, a 30-a, din SuperLiga, miza fiind legată de numărul de puncte care le va desparte pe cele două formații la începutul play-off-ului.

Rapid – Universitatea Craiova, din etapa 30 a SuperLigii, programat duminică, 8 martie 2026, de la ora 20:00, pe Stadionul Giulești, va fi transmis în direct la Digi Sport 1, precum și în format Live Video&Text pe digisport.ro. Meciul va putea fi urmărit și din aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.

Mai sunt 1.000 de bilete pentru Rapid – Universtatea Craiova

Înainte de ultima etapă, Craiova este lider în SuperLigă, cu 59 de puncte. Oltenii sunt urmați de Rapid, cu 55 de puncte.

Partida din Giulești este una extrem de importantă. În cazul unui succes, rapidiștii se apropie la un singur punct de rivală înainte de începerea play-off-ului.

În schimb, dacă oltenii se vor impune, atunci se vor duce la 7 puncte peste Rapid, iar înjumătățite ar fi 3 puncte.

În aceste condiții, meciul va fi unul pe muchie de cuțit. Iar fanii au luat cu asalt casele de bilete. Rapid a anunțat vineri seară, cu 48 de ore înainte de startul partidei, că mai sunt disponibile doar 1.000 de bilete.

”Ahoe! Mai sunt disponibile aproximativ 1.000 de bilete!

Duminică, toți, ACASĂ! Ca să vadă toți oltenii cât de-ai dracu-s giuleștenii”, au scris giuleștenii pe contul oficial de Facebook.

Sursa: ”Ca să vadă toți oltenii”. ”Se rupe” Giuleștiul, la derby-ul dintre Rapid și Craiova

Lasă un răspuns