Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova: „Mi-a promis conducerea”

0
FOTBAL:AEK ATENA-UNIVERSITATEA CRAIOVA, CONFERENCE LEAGUE (18.12.2025)

Stefan Baiaram se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre AEK Atena si Universitatea Craiova, contand pentru Conference League, desfasurat pe AEK Arena din Atena, joi 18 decembrie 2025. © FOTO:Ionut Stanca/SPORT PICTURES

Ștefan Baiaram (23 de ani) a anunțat că va pleca de la Universitatea Craiova, la finalul sezonului. Mijlocașul a oferit declarații după calificarea oltenilor în semifinalele Cupei României.

Ștefan Baiaram a marcat un gol în victoria obținută de Universitatea Craiova cu CFR Cluj, scor 3-1, în meciul din sferturi decis după 120 de minute. Pentru un loc în marea finală, oltenii se vor duela cu învingătoarea partidei Dinamo – Metalul Buzău.

Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova

Întrebat despre un eventual event alături de Universitatea Craiova, Ștefan Baiaram a recunoscut că acesta ar fi o reușită uriașă pentru el, în urma căreia ar putea pleca „liniștit” de la echipă. Mijlocașul a transmis că a stabilit cu cei din conducere să se despartă de olteni, la finalul sezonului, în funcție de rezultatele pe care le va înregistra echipa.

„Este o victorie foarte importantă, am arătat că suntem un grup puternic. Am fost egalați în ultimul minut, puteam câștiga mai devreme. Am arătat că suntem o echipă mare. După ce am dat gol, m-am bucurat cu tribuna, am văzut că Mister e în spatele meu. Am rămas puțin surprins.

Am avut o ședință cu Mister, cu staff-ul, nu am trecut prin cea mai bună perioadă, a venit și acea suspendare, gestul pe care îl regret. Au încercat să mă ajute, vreau să le mulțumesc. Mă bucur că am înscris, nu o mai făcusem de ceva timp. Dar nu asta e important, îmi doresc să iau minim un trofeu în acest sezon. În meciul cu Rapid probabil va fi altă echipă, putem face față pe două fronturi.

(N.r. Ce ar însemna un event?) Ar însemna cel mai frumos vis, ar fi ceva incredibil. Pentru asta m-am apucat de fotbal, să iau titlul. Dacă luăm și Cupa, atunci pot să plec liniștit.

La vară voi pleca cu siguranță, nu vreau să mai repet ce am mai spus. Am avut o discuție cu conducerea, care mi-a promis că mă va lăsa să plec dacă totul va fi bine anul acesta. Vreau să iau campionatul, să rămân în istoria clubului și după să plec la mai bine. Și eu, și conducerea, deja în mare parte știm că o să plec. (N.r. În ce campionat?) Nu e vorba de așa ceva. Vreau să mă focusez pe Universitatea Craiova și la vară va fi altceva”, a declarat Ștefan Baiaram, conform digisport.ro, după Universitatea Craiova – CFR Cluj 3-1, în sferturile Cupei României.

Sursa: Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova: „Mi-a promis conducerea” – Antena Sport

Lasă un răspuns