Acasă Stiri 100 sută de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează faţă de neplata...

100 sută de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează faţă de neplata salariilor

886
0

Aproximativ o sută de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, în faţa pavilionului administrativ, întrucât nu le-au fost achitate salariile pentru lunile iunie şi iulie.

RECLAMĂ

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Liber Oltchim, angajaţii combinatului sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pentru ultimele două luni, respectiv iunie şi iulie, precum şi o parte din salariul pentru aprilie, avansul pe luna ianuarie şi banii pe transport pentru decembrie, informează Mediafax.

„Pentru că nu au mai avut bani pentru navetă, mulţi dintre angajaţi au dormit, în ultima săptămână, în combinat. Nu au bani nici pentru a-şi cumpăra abonamente. Oamenii sunt extrem de nemulţumiţi pentru că nu şi-au luat salariile şi alte drepturi financiare. Au greutăţi foarte mari şi sunt disperaţi. Au de luat subvenţia pe transport de 80 de lei fiecare pentru luna decembrie 2012, avansul pe luna ianuarie a acestui an. Mai e restantă şi parte a salariului pe aprilie, 10 la sută din el, precum şi salariile pe ultimele două luni ale acestui an, pentru iunie şi iulie”, a spus preşedintele Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu.

El a precizat că din cei 2.300 de angajaţi ai combinatului, 1.500 lucrează.

„Aşteptăm ca lichidatorul judiciar să îşi asume obligaţiile, altfel să plece şi să vina altul competent”, a mai spus Diculoiu.

La sfârşitul lunii iulie, Oltchim a trimis în şomaj tehnic 715 salariaţi, până la 8 septembrie, ca urmare a lipsei de materii prime, capitalului de lucru şi funcţionării la capacitate redusă a instalaţiilor. Totodată, combinatul şi-a redus programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, pentru perioada 29 iulie – 8septembrie, pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice.

Ca urmare a acestei decizii, sindicaliştii de la Oltchim au cerut premierului Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză şi decizie la nivelul combinatului, susţinând că administratorii judiciari „au deosebita plăcere să ducă Oltchim la faliment prin concedieri colective, şomaj tehnic şi nefuncţionarea instalaţiilor”.

În luna iunie, peste 900 de salariaţi de la Oltchim – 605 de la Râmnicu Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti – au fost disponibilizaţi, numărul salariaţilor ajungând la 2.330.

Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie. Privatizarea companiei a eşuat anul trecut, întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia Oltchim, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie. sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentINCENDIU de proporţii în Slatina. O fabrică de vopseluri a luat foc
Articolul următorDinel Staicu recunoaşte că a dat mită