Psiholog criminalist, despre casa groazei din Caracal: „Trebuie demontată cărămidă cu cărămidă....

Psiholog criminalist, despre casa groazei din Caracal: „Trebuie demontată cărămidă cu cărămidă. Nu este exclus să găsească şi alte urme materiale”

1034
0
SHARE
loading...

Ancheta în cazul tragediei de la Caracal este departe de un deznodământ. Un psiholog criminalist arată că perimetru casei lui Gheorghe Dincă trebuie analizat centimetru cu centimetru şi nu exclude posibilitatea ca noi probe să iasă la iveală.

loading...

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, susţine că în perimetrul casei lui Dincă trebuie făcute cercetări amănunţite. „Acolo trebuie săpat până la pânza freatică. Acea casă trebuie demontată cărămidă cu cărămidă şi văzut ce este acolo. Nu este exclus să găsim acolo şi alte urme materiale. În casă pot să existe pereţi falşi, podelele trebuie sparte, curtea la fel. E un şantier acolo. Centimetru cu centimetru trebuie analizat”.

Legat de anchetă, specialistul consideră că primele 72 de ore de la reţinerea suspectului sunt esenţiale pentru a obţine de la el toate informaţiile. Anchetatorii nu ar fi trebuit să se oprească chiar dacă Dincă a invocat oboseala sau anumite probleme de sănătate. În astfel de cazuri se lucrează în ture de către cei care anchetează.

Liviu Chesnoiu creionează un mic profil al suspectului. „Este un lup singuratic, este un om izolat, un om dificil, un om rău, periculos şi cu probleme psihice. De aceea a putut el să comită toate acestea fără ca nimeni să se sesizeze.”

În ceea ce priveşte atitudinea lui Dincă în timpul anchetei, psihologul crede că în acest moment el se comportă ca „un animal încolţit, intervine instinctul de conservare şi încearcă să-şi vândă pielea cât mai scump. Instinctual face toate astea. Poate îi este ruşine să spună că şi-a bătut joc de fetele acestea. Se îngrozeşte şi el să dea amănunte despre ororile de acolo”.

De asemenea, Liviu Chesnoiu lansează şi ipoteza că genul acesta de criminali comit erori intenţionate. „Cu cât au mai multe victime ar trebui, teoretic, să se perfecţioneze, dar se constată apariţia unor neglijenţe, precum cea cu telefonul uitat acolo. Se pare că în sufletul lor apare ideea de a face greşeli pentru a putea fi prinşi sau ideea de a da o şansă celor din jur să-l prindă.”

Psihologul criminalist atrage atenţia asupra riscului ca Gheorghe Dincă să încerce să se sinucidă în arest sau, daca va interacţiona cu alţi deţinuţi, să fie victima lor.

„Toţi suntem vinovaţi de moartea acelor fete pentru că nu ştim şi nu le-am învăţat să trăiască în jungla asta urbană. Copilele acestea nu au avut nicio şansă pentru că nimeni nu le-a învăţat că lumea asta nu este pură”, mai spune Liviu Chesnoiu.

Sursa: adevarul

loading...