Luiza Melencu, fata pe care autorităţile s-au prefăcut că o caută, făcuse...

Luiza Melencu, fata pe care autorităţile s-au prefăcut că o caută, făcuse trei ani de şcoală în Italia. «…mami, aici nu prea-mi place, nu e la fel ca în România»

1896
0
SHARE
loading...

Luiza Melencu (18 ani), fata din Dioşti, judeţul Dolj, despre care se crede că este prima victimă a suspectului de crimă din Caracal, era şefa clasei, avea planuri de viitor şi o relaţie deosebită cu familia.

loading...
loading...

Luiza Melencu a dispărut într-o duminică, în 14 aprilie, din Caracal, unde a ajuns de la 10 kilometri distanţă, din Dioşti, judeţul Dolj, pentru a retrage bani de la un bancomat. 

Mama fetei lucra, la acea vreme, în Anglia, în baza unui contract temporar, şi îi trimisese bani pentru o pereche de pantofi sport pe care şi-o dorea mult. 

Fiind duminică, microbuzele care fac transport în comun nu aveau curse, aşa că la întoarcere a plecat cu o maşină de ocazie, cel mai probabil maşina lui Gheorghe Dincă, lucru pe care încearcă acum să îl dovedească anchetatorii. Şi-a sunat bunicul în timp ce se afla încă în Caracal, i-a spus că nu a reuşit să retragă banii şi că se întoarce. 

N-a ajuns în timpul estimat de bunicul său, aşa că bărbatul s-a îngrijorat. A sunat-o, dar n-a putut să o contacteze. Deşi era o zi de duminică, a anunţat Poliţia despre dispariţia nepoatei sale. A revenit şi a doua zi şi multe alte zile după, mai întâi la Dioşti, ulterior la Secţia de poliţie Coşoveni. 

A fost umilit, i s-a spus să aştepte, pentru că, cel mai probabil, fata e plecată „cu vreun Făt-Frumos“ şi se va întoarce. 

A doua zi de la dispariţie a primit un telefon menit să-l liniştească, doar că bunicul s-a alertat şi mai tare. Un bărbat i-a spus: „Mihaela nu vrea să vorbească cu dumneavoastră, dar e bine, plecăm din ţară“, povesteşte mama Luizei, Georgeta Melencu. Doar că fetei nimeni nu-i spunea Mihaela, toţi apropiaţii o alintau Lulu. Au urmat zile, apoi luni de coşmar, de drumuri, de căutări pe toate cărările, pe toate străzile, prin localităţile mai apropiate sau mai îndepărtate. La o lună şi jumătate de la anunţul dispariţiei, dosarul Luizei a ajuns de la un parchet local la secţia DIICOT Craiova, unde căutările n-au avansat, în schimb au continuat umilinţele la care a fost supusă familia. Bunicul a fost inclusiv suspectat că ascunde anumite lucruri, fiind testat cu detectorul de minciuni.

Familia însă a continuat să bată la toate uşile, a trimis, ajutată de tatăl unei fete dispărute tot din Caracal, cu 20 de ani în urmă, petiţii, scrisori deschise către toată lumea, scrisori adresate inclusiv şefului statului, ministrului de Interne de la acea oră, Carmen Dan, etc. Dispariţia fetei a fost luată, însă, cu adevărat în seamă atunci când o fată cu trei ani mai mică, dispărută şi ea tot din Caracal, tot cu o maşină de ocazie, a sunat la 112, a anunţat că a fost sechestrată de un bărbat din Caracal, că a fost răpită cu o maşină gri… Astfel, „cazul Alexandra“ a devenit „cazul Luiza şi Alexandra“. 

„Au pus colegii ei anunţuri în toate locurile aglomerate, inclusiv la Mc Donalds, KFC…“

Pista pe care au mers primii poliţişti care au fost anunţaţi de dispariţia fetei – „e fată, a plecat cu vreun Făt-Frumos, se întoarce“  – era foarte departe de felul de a fi al fetei. 

„Era un copil foarte bun şi cu principii sănătoase, crescută foarte bine. Şi ţinea foarte mult la bunici. A fost surprinzător că a dispărut, evident, adică eram convinsă că nu a plecat de bunăvoie de acasă. Ţineam legătura foarte mult şi cu părinţii, dar ţineam legătura cu bunicii, pentru că părinţii munceau în străinătate, cred că în fiecare lună vorbeam la telefon cu bunicii. Şi copilul era foarte bun, era şefa clasei, liantul clasei, îi ordona, îi… Aveam mare încredere în ea. (…) Şi eu îi învăţasem – cel mai bun prieten e părintele, lui îi spui în primul rând ce se întâmplă, şi era într-o relaţie foarte bună cu părinţii şi cu bunicii. Era chiar dintre copiii care ştiau că trebuie să-şi termine şcoala mai întâi “, o descrie diriginta fetei, prof. Larisa Păun, din cadrul Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu“ din Craiova, unde fata era, la momentul dispariţiei, elevă în clasa a XI-a, la profil- Tehnician operator tehnică de calcul.

Colegii fetei care în timpul săptămânii stătea în internatul liceului, vinerea după-amiază plecând acasă, la Dioşti, unde o îngrijeau bunicii ei, au aflat despre dispariţia fetei chiar din acea zi de duminică. S-a dat alerta pe Facebook, au început să distribuie anunţuri privind dispariţia, iar de-a doua zi au conceput anunţuri şi le-au distribuit în foarte multe locuri aglomerate din Craiova.

„Eu am aflat pe grupul clasei, unul dintre foştii ei colegi, care s-a mutat la seral, a distribuit. Cred că undeva seara, şi dispăruse în cursul zilei. Şi chiar am intrat în panică, am sunat la telefoanele ei, avusese anterior un alt număr, după aceea am vorbit cu bunicul ei şi ne-a confirmat“, a mai povestit diriginta.

„Mami, mie aici nu prea îmi place, nu e şcoala ca-n România“

Luiza Melencu, fata plânsă de aproape două săptămâni chiar în faţa unei ţări întregi, de către bunici şi părinţi, a făcut trei ani de şcoală în Italia, acolo unde mama ei, Georgeta Melencu, a lucrat timp de 12 ani.

„Trei ani de zile am avut-o în Italia. Eu 12 ani am lucrat în Italia şi acum am mers pentru un contract de 3 luni de zile în Anglia, cu sora mea. Vă daţi seama, tot pentru ea, pentru un trai mai bun, pentru că în Italia nu prea mai era aşa bine plătită ziua, 30 de euro, iar aici, 80 de lire. În Italia am lucrat în agricultură, la mere, roşii, piersică….  Noi 7 luni pe an eram plecaţi, 5 luni pe an eram în prezenţa lor. Iar eu în vacanţe le aduceam, tot timpul cât am fost plecată, le aduceam în Italia, cu procură, cu… În momentul când au crescut un pic mai măricele, aveau vreo 12 ani, ceva de genul ăsta, am vrut să le duc acasă. Ele au început să plângă. Vă daţi seama, mi s-a rupt inima, şi atunci am decis: le iau din microbuz, le-am spus «rămâneţi aici şi vă dau aici la şcoală». Crescând un pic, Luiza a zis «mami, mie aici nu prea îmi place, nu e şcoala ca-n România». A făcut a -Va, a VI-a şi a VII-a în Italia, ceva de genul ăsta. A făcut trei ani de zile, iar când am adus-o înapoi în România a pierdut un an de zile. Ea a fost de acord, a spus că indiferent că pierde un an, vrea să termine liceul, să-şi facă şcoala“, a declarat mama Luizei.

Mama şi bunicul Luizei, în faţa casei suspectului de crimă Gherghe Dincă

Sora ei, Roxana, care împlineşte 22 de ani, s-a căsătorit între timp, iar Luiza a rămas în continuare în grija bunicilor, din cuvântul cărora nu ieşea. Diriginta fetei spune că îşi dorea enorm să termine liceul şi să dea admitere la facultate. „Voia să termine liceul, să ia bacalaureatul şi spera să intre şi la facultate. Era un copil foarte bun, serios şi cu planuri de viitor“, a mai spus prof. Păun.

„Ne-am simţit extrem de umiliţi“

Georgeta Melencu spune că de aproape patru luni familia i-a fost umilită de autorităţi şi că de-abia acum, de când a explocat „cazul Alexandra“, autorităţile şi-au amintit de fata dispărută în aprilie. „Ce pot să vă spun, decât că eu, una, m-am simţit umilită, din toate punctele de vedere. Uitaţi-vă în ce situaţie am ajuns! Luptăm de trei luni de zile pentru Luiza, iar dacă nu era cazul Alexandrei, cazul Luizei era muşamalizat. Unde n–am făcut petiţii… la preşedinte, la doamna ministru, la…, multe petiţii, chiar am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Am deschis toate uşile, dar eu le deschideam, ele se-nchideau. (…) Chiar vreau adevărul. Sunt conştientă că sunt două variante, or viu, or mort, dar vreau să ştiu. Chiar că e o cenuşă, chiar că e un os, chiar că e… Dar nu vedeţi că acest monstru îşi bate joc?!“, a mai spus Georgeta Melencu.

Între timp, Inspecţia Judiciară a luat hotărârea, marţi, august 2019, să verifice structura DIICOT care s-a ocupat de caz, pentru a vedea modul în care a fost instrumentat dosarul şi cum de nu s-au făcut, în trei luni şi jumătate, paşi importanţi în anchetă.

Sursa: Adevarul

loading...
loading...