Acasă CoronaVirus Anunțul OMS despre Remdesivir, folosit cu succes și în România, bulversează lumea...

Anunțul OMS despre Remdesivir, folosit cu succes și în România, bulversează lumea medicală

593
0

Organizaţia Mondială a Sănătăţii face un anunţ care bulversează lumea medicală. Celebrul medicament Remdesivir nu reduce nici durata de spitalizare, nici nu împiedică decesul persoanelor aflate în stare gravă. Declaraţia contrazice astfel două mari studii clinice dar şi experienţa medicilor care l-au folosit cu succes, inclusiv în România.

RECLAMĂ
  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii face un anunţ care bulversează lumea medicală
  • Remdesivir nu reduce nici durata de spitalizare, nici nu împiedică decesul

Administratorul public al oraşului Deva a dus două bătălii cu infecţia de Covid-19, pe care le-a învins. Şi asta pentru că, spune el, se află printre cei norocoşi care au primit Remdesivir.

Adrian David: „Recuperarea a fost mult mai bună, mult mai uşoară. Bine, am şi fost asimptomatic”

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase, V.Babeș Timișoara: „Fiind antiviral, practic îţi omoară virusul, inhibă multiplicarea acestuia şi astfel factorul care contribuie la declanşarea mecanismelor nu mai este. În consecinţă și evoluţia, vindecarea este mai rapidă, e mai bună. Pentru că nu apar toate acele modificări sau apar într o proporție mai mică”

Rezultatele bune obţinute în tratamentul cu acest medicament au fost confirmate şi de un studiu publicat în New England Journal of Medicine. Persoanele care au primit Remdesivir s-au recuperat în 10 zile, cu 5 zile mai puţin faţă de cât au avut nevoie pacienţii cărora nu li s-a administrat.

Acum, OMS aduce în faţa publicului alte informaţii.

Tedros Ghebreyesus, directorul OMS: „Rezultatele studiului ne arată că alte două medicamente evaluate: Remdesivir şi Interferon au un efect minor sau inexistent în prevenirea deceselor cauzate de COVID-19 sau în reducerea timpului petrecut în spital”

Medicii susţin, însă, că eficienţa Remdesivirului este dată de momentul în care medicamentul se administrează bolnavului.

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase, V.Babeș Timișoara: „Dacă îl administrezi în secții de terapie intensivă unde deja mecanismele patogenice sunt declanșate, când l-am primit ca medicament la aceste forme critice de boală, am observat că nu prea este eficient”

Antiviralul este folosit şi în România, dar stocurile nu sunt suficiente. Pentru un singur pacient e nevoie de şase doze.

Iulia Dumitrașcu, corespondent Observator: „La Spitalul Victor Babeş din Timişoara, acest medicament se foloseşte de două luni. 30% dintre pacienţii trataţi cu el în această perioadă de timp, spun medicii că au avut parte de o precuperare mult mai rapidă. În total, de la începutul pandemiei până în acest moment, la această spital din oraşul de pe Bega, au fost trataţi aproximativ 2000 de oameni infectaţi cu Covid-19.”

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFanii lui Dinamo prezenți la „Arena Națională” pentru a-i încuraja pe elevii lui Cosmin Contra, alungați de jandarmi 
Articolul următorGică Popescu, prima reacție după dezvăluirile lui Cristian Rizea despre condamnarea sa: „Aștept ca instituțiile să facă ceva”