După un proces lung, presărat cu incidente, Radu Mușetescu, impresarul care a târât-o pe Antonia într-un scandal penal, află nota de plată.
- Procesul impresarului Radu Mușetescu a ajuns la final
- El a fost dat în judecată de furnizorul de energie electrică
- Din cauza lui Mușetescu, Antonia a dat declarații, într-un dosar de înșelăciune
Impresarul Radu Mușetescu a fost dat în judecată în urmă cu doi ani, însă procesul s-a derulat cu dificultate, din cauza protestului magistraților, precum și a unor motive invocate de bărbat, care încerca să scape de plata facturilor la energie electrică. Pentru a fenta executarea silită, Mușetescu a explicat că o lungă perioadă a fost în spatele gratiilor, așa că magistrații au cerut, în procesul civil, documentele redactate de procurori, în dosarul penal în care acesta a fost condamnat.
„Repune cauza pe rol având nevoie de lămuriri suplimentare. Repune cauza pe rol și acordă termen de judecată pe fondul cauzei la data de 21.03.2024, ora 11:00, pentru când se vor cita părțile. Dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu menţiunea să ataşeze o copie certificată a dosarului de urmărire penală nr. 506/P/2016”, a decis instanța, la unul dintre primele termene.
Luni, însă, judecătorii s-au lămurit și au anunțat că, peste două săptămâni, va publica hotărârea: „Amână pronunţarea în cauză la data de 17.12.2024. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2024”.
În 2014, Radu Muşetescu a fost arestat, alături de amicul său Ioan Bogdan Mazilu, ambii fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat două studente. În documentele de la dosar se menţiona faptul că percheziţia de la domiciliul lui Muşetescu s-a efectuat pentru „ridicarea de probe biologice, a prezervativelor folosite aruncate pe geam, respectiv lângă pat de către autori, a telefonului mobil în care sunt stocate înregistrările cu momente din actele sexuale întreţinute cu victimele”. Ulterior, Radu Muşetescu a fost condamnat la nouă ani de închisoare, în timp ce complicele său a primit 11 ani şi patru luni de pușcărie.
Ulterior, violatorul Mușetescu a fost condamnat în dosarul în care a fost acuzat că a tras țepe în numele Antoniei, pentru a face bani, la un bal al bobocilor organizat de un colegiu din Tg. Mureș. Astfel, prin contopirea pedepselor, impresarul condamnat la nouă ani de pușcărie a mai primit câteva luni, prelungindu-și sejurul la Penitenciarul Rahova. Din cauza lui Muşetescu, Antonia a fost nevoită să dea declaraţii în faţa procurorilor. Reprezentanţii colegiului l-au acuzat pe impresar că a încasat câteva mii de euro în numele Antoniei, pentru ca artista să cânte la un bal al bobocilor. Conform anchetatorilor, fapta a avut loc în 2014, însă dosarul a ajuns abia în 2017 pe masa judecătorilor, iar Antonia a fost nevoită să dea explicaţii, pentru a demonstra că nu a fost complicea escrocului.
Muşetescu a susţinut ani la rând că ar fi fost PR-ul Aurei Urziceanu, însă artista a declarat, la momentul respectiv, că nu a avut niciodată o relaţie profesională cu impresarul. „Nu am semnat niciun contract, niciodată! Nu este nici finul meu, nici nu i-am botezat copiii. A fost, este şi va rămâne un tânăr cu mari probleme, pe care bănuiesc că nu şi le va rezolva niciodată!”, declara Aura Urziceanu, la momentul respectiv.