Acasă Stiri Vasile Blaga a castigat sefia PDL din primul tur: „Lucrurile sunt incheiate!”

Vasile Blaga a castigat sefia PDL din primul tur: „Lucrurile sunt incheiate!”

602
0

Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei – 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

RECLAMĂ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus, în discursul de final al Convenţiei Naţionale, că „este foarte greu să pierzi”, dar că din punctul său de vedere lucrurile „sunt încheiate aici”, menţionând că el nu a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL, scrie MEDIAFAX.

Blaga a fost invitat la microfon pentru discursul de învingător, imediat după ce susţinătorii Elenei Udrea au anunţat contestarea rezultatelor alegerilor din partid.

În momentul în care Blaga a venit la microfon, Elena Udrea şi susţinătorii săi, ca şi „grupul reformiştilor” au coborât de pe scenă.

În replică, Vasile Blaga a spus răspicat: „E greu să pierzi, şi eu am pierdut, dar niciodată nu am pus la îndoială corectitudinea şi cinstea colegilor care au numărat. Există viaţă şi după 23 martie şi treaba noastră e de a veni în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, care să decidă o echipă puternică, care să se bată cu USL”.

Pe un ton ridicat, Vasile Blaga le-a mai spus delegaţilor la Convenţia Naţională: „Încer să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis”.

Vasile Blaga a spus că din punctul lui de vedere lucrurile se încheie aici şi bătălia este cu USL şi că aşteaptă o echipă unită care are trei lucruri de îndeplinit: reconstrucţia partidului, bătălia cu USL şi reconstrucţia dreptei româneşti.

Blaga a mai spus că nu a fost niciodată în PSD şi în PNL şi nu acceptă să i se pună la îndoială loialitatea.

„Eu nu am fost niciodată în PSD şi în PNL, nu accept niciodată să mi se pună la îndoială loialitatea după ce te-ai plimbat peste tot”, a adăugat Blaga.

El a spus că reconstrucţia dreptei româneşti nu trebuie făcută oricum, ci cu „portocaliu, cu trandafir şi cu Verde-nrourat”. Sursa: wowbiz.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLa asta nu te-ai fi așteptat! O cântăreață de la noi, de 54 de ani: „Sunt ÎNSĂRCINATĂ!”
Articolul următorBasescu: „Adio, PDL. Astazi ne-am despartit. Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de dreapta, cu oameni cinstiti”