Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este grav bolnavă. Aceasta suferă de pneumonie severă, astfel că și-a anulat vizitele.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost diagnosticată cu pneumonie severă și a fost nevoită să își anuleze toate vizitele programate extern pe o perioadă de două săptămâni.
Ursula von der Leyen, grav bolnavă
Potrivit publicației Politico, Ursula von der Leyen a contractat o pneumonie severă, informația fiind confirmată de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a menționat și că șefa CE nu va participa la unele evenimente programate în următoarea perioadă, printre care inaugurarea președinției poloneze a Uniunii Europene și un discurs la Lisabona.
„Președinta și-a anulat angajamentele externe pentru primele două săptămâni ale lunii ianuarie. Se confruntă cu o pneumonie severă. Întâlnirile anulate includ un discurs la Lisabona și călătoria programată la Gdańsk cu ocazia lansării președinției poloneze a Consiliului, care va avea loc într-o etapă ulterioară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker.
Până la vindecare, Ursula vin der Leyen își va continua activitatea oficială de la reședința personală din Hanovra, oraș situat în centrul Germaniei.
„Dacă totul merge bine, președinta va fi deplin vindecată la jumătatea lunii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt citat.
Șefa Comisiei Europene are pneumonie severă
Ursula von der Leyen ocupă funcția de președinte al Comisiei Europene de pe 1 decembrie 2019. În vârstă de 66 de ani, șefa CE este de profesie medic.
Ea a fost primul lider din Occident care a vizitat Ucraina de când a început conflictul cu Rusia. Asta s-a întâmplat în aprilie 2022, după expunerea celor întâmplare în orașul Bucha din apropierea Kievului. Ursula von der Leyen a mai ajuns o dată în Ucraina la finalul anului trecut pentru a discuta cu oficialii despre sprijinul pe care Comisia Europeană urmează să îl ofere țării atacate.
Pneumonia este o afecțiune a plămânilor, în majoritatea cazurilor cauzată de o infecție de declanșează mai multe simptome asemănătoare gripei, printre care tuse și oboseală. Un mare procent din totalul pacienților diagnosticați cu pneumonie își revin în câteva săptămâni.
Totuși, bebelușii și vârstnicii pot fi afectați mai grav de această boală și poate dura mai mult timp până să se vindece, dat fiind sistemul imunitar deficitar. În cele mai grave cazuri, pneumonia poate duce și la deces.
Sursa: Ursula von der Leyen este grav bolnavă. Ce a pățit șefa Comisiei Europene – Fanatik.ro