Acasă Stiri Un italian de 72 de ani a ajuns la închisoare din cauza...

Un italian de 72 de ani a ajuns la închisoare din cauza iubirii pentru o tânără de 24 de ani

154
0

Septuagenarul a crezut că tânăra româncă, în vârstă de 24 de ani, este iubirea vieţii sale. Totul a mers bine o perioadă, până când femeia a decis să pună punct relaţiei. Pensionarul nu s-a putut împăca cu această idee şi a început să comită mai multe infracţiuni pentru a-şi demonstra iubirea.

RECLAMĂ

Ultima lui tentativă de a-şi arăta iubirea i-a adus o condamnare la închisoare de 4 ani pentru care plăteşte şi acum.

În 2018 pensionarul a jefuit oficiul poștal din Ponteranica, provincia Bergamo, Italia, cu un pistol Dillinger de jucărie, de dragul iubitei sale românce.

„Eram într-o stare de confuzie din cauza unei dezamăgiri de dragoste, atât de arzătoare încât să mă scoată din minte. Și am comis acel gest, da acea tâlhărie din Ponteranica … Acum îmi cer scuze pentru ceea ce am făcut”, a spus bărbatul de 72 de ani în apărarea sa.

Instanţa nu a fost impresionată de povestea amorezului şi i-a dat o pedeapsă de 4 ani de închisoare.

Problemele pensionarului cu legea sunt departe de a se fi terminat. Fosta iubită l-a denuţat de curând şi pentru hărțuire.

„Nu i-a lipsit niciodată nimic și am încercat să o ajut să își găsească un loc de muncă”, a declarat miercuri, bărbatul de 72 de ani, la ieșirea din tribunal unde se afla cu avocata sa, notează presa locală.

Acum el se află în arest la domiciliu.

Italian îi dă 100.000 de euro unei românce pentru o viaţă împreună, îşi cere banii înapoi pentru că era fragil emoţional

O româncă de 28 de ani din Italia, dansatoare în club, este judecată şi acuzată că a luat 100.000 de euro de la un italian din Piacenza, care s-a îndrăgostit de ea. Tânărul şi-a făcut rost de un document medical care atestă că suferă de o fragilitate emoţională şi vrea toţi banii înapoi. O dansatoare româncă, în vârstă de 28 de ani este judecată şi a apărut la primul termen în fața instanței din Piacenza.

Tânăra este acuzată că a luat aproape 100 de mii de euro de la un cetățean din Piacenza, care s-a îndrăgostit de ea după ce a întâlnit-o în barul în care lucrează fata. El a dat-o în judecată cerând returnarea banilor, dar şi o compensaţie pentru suferinţele sale ulterioare. Tânărul a adus în faţa instanţei un raport medical care atestă că ar avea o fragilitate emoțională.

Românca a răspuns la toate întrebările, precizând că nu i-a cerut niciodată vreun ban

Românca a răspuns foarte calmă la toate întrebările judecătorului și procurorului, subliniind că nu i-a cerut niciodată ajutor financiar tânărului italian, scrie gazzettadiparma.it

Acuzațiile din dosar vorbesc despre promisiunile unei vieți împreună, a unei case din România unde cei doi urmau să se stabilească și, de asemenea, a banilor acordați pentru cumpărarea unei maşini.

Sursa: Un italian de 72 de ani a ajuns la închisoare din cauza iubirii pentru o tânără de 24 de ani • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentDan Bittman vrea o relație serioasă, dar exclude căsătoria: „Nu aș vrea să las vreo fată tânără văduvă!”
Articolul următorEmilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat! „A fost alegerea lui dacă rămâne sau nu”