O anchetă de amploare este în plină desfășurare în Italia, după ce mai multe femei ademenite pe rețelele de socializare au fost drogate, violate și filmate în timp ce erau supuse violenței sexuale. Principalul suspect, un bărbat în vârstă de 59 de ani, gunoier de meserie, ar fi comis abuzurile în perioada septembrie 2022 – ianuarie 2023.Individul de 59 de ani a fost săltat de carabinieri la Roma. Ulterior, oamenii legii l-au arestat pentru pentru acuzații de violență sexuală și difuzare ilegală de imagini și videoclipuri cu caracter sexual explicit, infracțiuni comise în provinciile Roma și Viterbo – în Riano, Mazzano Romano și Capranica – împotriva a trei femei diferite.
Ancheta a început în urma plângerii uneia dintre victime, cunoscută și ademenită de bărbat pe rețelele de socializare. După ce i-a câștigat încrederea, individul a invitat-o pe femeie la el acasă, pentru o seară romantică, însă, a doua zi, și-a dat seama că fusese drogată și violată, fapt confirmat în urma investigațiilor medicale.
Italianul își filma victimele și le trimitea prietenilor imaginile
Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbat și, în timpul unei percheziții, au ridicat medicamente hipnotice și sedative, dar și telefonul mobil, în care au găsit suficiente elemente pentru a reconstitui cel puțin alte două incidente de violență, care s-au petrecut în același mod. În smartphone-ul individului erau imagini cu trei femei diferite, neajutorate, supuse violenței sexuale. Unele dintre aceste fotografii și filmări fuseseră trimise de suspect prietenilor săi, alături de comentarii ironice și disprețuitoare, potrivit Corriere della Sera.
Arestat la Casilino, bărbatul se află acum în închisoarea Regina Coeli. Între timp, sunt în desfășurare și alte investigații, pentru a verifica dacă bărbatul a mai făcut și alte victime.
sursahttps://observatornews.ro/extern/un-gunoier-ademenea-femei-pe-retelele-de-socializare-le-droga-viola-si-filma-abuzul-apoi-le-trimitea-prietenilor-imaginile-ancheta-de-amploare-in-italia-541505.html