Acasă Stiri Un bărbat din Caraș-Severin a aruncat benzină peste o femeie și i-a...

Un bărbat din Caraș-Severin a aruncat benzină peste o femeie și i-a dat foc pentru o datorie de 1.000 de euro

582
0

Un bărbat de 49 de ani din Verendin, o localitate din Caraș-Severin, este cercetat pentru tentativă de omor după ce a incendiat o femeie pentru o datorie de 1.000 de euro.

RECLAMĂ
  • Incidentul a avut loc pe stradă, iar motivul ar fi legat de vânzarea unei case pentru care agresorul plătise un avans de 1.000 de euro.
  • Femeia a ajuns la spital cu arsuri de gradul II A și II B pe 11 % din suprafața corpului.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, polițiștii din Băile Herculane au fost sesizați, luni dimineața, prin apel la 112 despre faptul că în localitatea Verendin un bărbat a aruncat cu benzină peste o femeie în vârstă de 57 de ani și i-a dat foc.

Incidentul a avut loc pe stradă, iar motivul ar fi legat de vânzarea unei case pentru care agresorul plătise un avans de 1.000 de euro. Femeia s-ar fi răzgândit, iar bărbatul a mers să-și ia banii înapoi, scrie expressdebanat.ro.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital.

Bărbatul de 49 de ani a fost identificat de polițiști și dus la sediul poliției pentru cercetări. În acest caz, cercetările continuă, fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

Femeia a fost internată pe secția de Chirurgie plastică și Reparatorie cu diagnosticul de arsură termică prin flacară de gradul II A și II B, pe 11 % din suprafața corpului. Este afectată zona feței, cervicala și parte din brațe, nu este intubată și este stabilă.

sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLocalnici filmaţi la furat, pe primul Drum Expres din România, Craiova – Piteşti. Au încercat să fugă de dronă cu căruţa
Articolul următorPloi torențiale, vijelii și grindină în 17 județe, apoi în toată țara. ANM anunță ninsori la munte