Acasă Monden Tatăl lui Abi Talent, ajutat chiar de victimele din dosarul de proxenetism...

Tatăl lui Abi Talent, ajutat chiar de victimele din dosarul de proxenetism / I-a impresionat pe judecători

220
0

Tatăl lui Abi Talent este pe drumul cel bun: după ce judecătorii l-au lăsat liber în dosarul de cămătărie și i-au albit cazierul, buzoianul acuzat de proxenetism este ajutat chiar de părțile vătămate!

RECLAMĂ

Acuzat de fapte grave, într-un dosar cu o sumedenie de victime, Julien Panțic, tatăl lui Abi Talent, ar putea fenta pușcăria, cu ajutorul părților vătămate. Victimele din dosarul de proxenetism nu s-au prezentat la proces, iar la unul dintre primele termene ale procesului tatăl lui Abi Talent a susținut că unele părți vătămate doresc să renunțe la plângerile depuse împotriva sa.

Mai mult, ca să demonstreze că nu are antecedente penale, tatăl lui Abi Talent le-a solicitat judecătorilor să ceară cazierul judiciar actualizat, conform căruia este un tip curat ca lacrima, fără vreo faptă penală.

Și are și dreptate, din moment ce în urmă cu doi ani aceiași judecători i-au albit cazierul, admițându-i cererea de reabilitare pentru multele condamnări pe care le-a avut.

În condițiile în care tatăl lui Abi Talent a rezolvat deja cu victimele, pentru retragerea plângerilor, iar cazierul acestuia este imaculat, conform portalului instanțelor de judecată, procurorii s-ar putea trezi că au un dosar fără victime, în care inculpatul este la prima abatere. De altfel, cazierul albit de judecători a cântărit mult și la începutul acestui an, când procurorii au cerut arestarea lui Julien Panțic într-un alt dosar, de camătă – solicitare pe care instanța a respins-o.

Acuzații grave

Polițiștii din Buzău au reținut, pe 11 ianuarie 2022, patru persoane după ce au făcut o serie de percheziții la domiciliile acestora și au ridicat, printre altele trei mașini de lux, 24 de telefoane mobile, 21.710 lei, un laptop, 1.310 lire sterline și 850 de euro. ”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Buzău, la persoane bănuite de proxenetism, lovire sau alte violenţe și înșelăciune, prin metoda ghicitului. 4 persoane au fost reținute”, se preciza în comunicat. Conform anchetatorilor, tatăl manelistului Abi Talent și concubina acestuia, alături de alte două persoane ar fi încasat, în ultimii ani, un milion de lei din activități ilegale. „Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2022, doi bărbați, din municipiul Buzău, în vârstă de 40 şi 45 de ani, ar fi desfășurat activități de proxenetism, prin înlesnirea și încurajarea practicării prostituției de către tinere, pe teritoriul mai multor state europene, obţinând, în acest fel, foloase materiale. De asemenea, în urma materialului probator administrat, a reieşit că, în perioada 2017-2021, două femei, în vârstă de 47 şi 39 de ani, ar fi înşelat mai multe persoane, prin inducerea în eroare a acestora, cu privire la faptul că ar deține puteri supranaturale, prin care ar putea să rezolve problemele personale ale persoanelor vătămate. Astfel, cele 4 persoane şi-ar fi însuşit, ilegal, foloase patrimoniale estimate la peste 1.000.000 de lei”, explicau anchetatorii.

Cazier curat ca lacrima


În urmă cu doi ani, tatăl lui Abi Talent a obținut reabilitarea judecătorească. „Admite cererea formulată de petentul P J. În baza art. 166 şi art.168, Cod penal, dispune reabilitarea judecătorească a acestuia pentru: -cele trei pedepse de 3 ani închisoare, cele patru pedepse de 1 an închisoare şi cele trei pedepse de 8 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 2100/11.10.2002, pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia penală 1226/29.10.2003 a Curţii de Apel Ploieşti; – cele cinci pedepse de 1 an închisoare şi cele cinci pedepse de 10 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1943/17.11.2003, definitivă prin nerecurare la data de 02.12.2003; – pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 807/15.10.2009, definitivă prin Decizia penală 382/21.04.2010 a Curţii de Apel Ploieşti. În baza art. 537, Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va face menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a dispus reabilitarea. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, a decis instanța.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/tatal-lui-abi-talent-ajutat-chiar-de-victimele-din-dosarul-de-proxenetism-ia-impresionat-pe-judecatori-320415.html

RECLAMĂ
Articolul precedentDorian Popa, prima reacție după ce a fost prins drogat la volan. Artistul și-a cerut scuze public: „O greșeală flagrantă pe care mi-o asum”
Articolul următorA fost reținut bărbatul care le-ar fi ucis pe cele femei din Botoșani, mamă și fiică. Suspectul, în vârstă de 37 de ani, rudă cu victimele