Sabita Thanwani, o studentă de 19 ani a fost ucisă în propriul apartament. Maher Maaroufe, iubitul tinerei a fost arestat de poliţiştii britanici, fiind principalul suspect al crimei Sabita Thanwani, o tânără britanică a fost găsită moartă în apartamentul studenţesc în care locuia, prezentând răni grave în zona gâtului. Poliția Metropolitană a spus că primele indicii sugerează că tânăra, care studiat la City, Universitatea din Londra, a fost împreună cu iubitul ei tunisian, înainte de a fi ucisă. Medicii legişti urmează să efectueze autopsia fetei pentru a putea stabili cu exactitate care a fost cauza morţii sale.
Maher Maaroufe a fost arestat la Clerkenweel, fiind considerat principalul suspect în cazul uciderii tinerei.
Se lucrează amănunțit la caz
Inspectorul Adam Instone, de la Poliția Metropolitană, a spus că a înțeles faptul că atât comunitatea studențească cât și localnicii vor fi îngrijorați. Acesta le-a transmis faptul că se lucrează până se descoperă adevăratul vinovat.
„Le împărtășesc tristețea și îngrijorările. Și îi pot asigura că este în curs de desfășurare o investigație amănunțită privind omuciderea, condusă de detectivi calificați și experimentați, care vor lucra neobosit pentru a-l identifica și aresta pe cel responsabil”, a declarat Adam Instone.
Acesta a mai adăugat faptul că ofițerii, inclusiv specialiștii criminalistici, rămân la fața locului și vor mai fi polițiști în zonă.
O altă studentă de origine britanică a fost ucisă în propria casă
Caroline Crouch, o tânără mamă și studentă, a fost ucisă în fața fiicei ei în urma unui jaf, ce a avut loc în propria ei casă de lângă Atena.
Tânăra atudentă a fost sugrumată în fața fiicei sale de către cei ce au intrat în casă, iar pe soțul acesteia l-au legat de un scaun. Indivizii au omorât și câinele familiei, atârnându-l de o balustradă.
După investigații, anchetatorii au presupuneri cum că tânăra a fost supusă chinurilor, fiind astfel forțată să recunoască în ce loc se află banii și bijuteriile. Oamenii legii cred că făptașii au fugit de la locul crimei cu cel puțin 15.000 de euro.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-internationale/studenta-de-19-ani-ucisa-in-propriul-apartament-iubitul-tinerei-este-principalul-suspect-al-crimei-274612.html