Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a explicat că a propus o nouă abordare în privința reformei în administrația locală. Grindeanu a precizat că a propus, inclusiv în discuțiile de la Cotroceni, să fie reduse 25% din posturile din administrația locală, dar totul să se facă etapizat, cu evaluări din 6 în 6 luni și cu discernământ. Liderul social-democrat susține că marele pericol este să afectăm puternic localitățile mici și acestea să nu mai poată funcționa, de aceea tăierile de personal trebuie făcute cu mare atenție.
”Înainte de demisie, cred că, și am să vă răspund și la această chestiune. Eu cred ca importantă e problema de fond și cea legată pe pachetul de administrație locală. Există două viziuni diferite. Eu cred și noi credem și nu doar Partidul Social Democrat că reforma administrației locale trebuie făcută cu cap și nu cu toporul. PSD susține pe deplin angajamentul de a face o reformă reală până la urma administrației publice locale. Dar reformă și nu concedieri, sunt două lucruri total diferite.
Poate fi o parte, dar nu pot să intitulez concedierile ca reformă. Deci lucrurile nu sunt bidirecționale din acest punct de vedere. Când vorbești doar de concedieri în termen de reformă, atunci eu nu cred că faci mare lucru. De aia am spus că și noi am spus următorul lucru, că o tăiere liniară nu ar ține cont până la urmă de realitățile din teren. Și va lovi direct în comunitățile mici, unde dacă disponibilizezi 2-3 oameni, asta poate însemna dispariția contabilității, a urbanismului sau chiar a asistenței sociale. De aceea, la Cotroceni, majoritatea perioadei, de două ore și ceva, s-au prezentat diverse propuneri. Și noi am prezentat și am lăsat un material, din acest punct de vedere, președintelui Nicușor Dan, o reformă pe care noi o considerăm o soluție mai echilibrată, reducere de 25% pe posturile ocupate, ceea ce înseamnă mai mult decât a propus Ilie Bolojan, deci nu de 10%, cum este acum, dar etapizat cu evaluări din 6 în 6 luni și după o perioadă anuală și cu o plasă de siguranță pentru comunitățile mici sub 1500 de locuitori, care trebuie să aibă aceste comunități, minim 8-10 funcționari care să asigure până la urmă funcționarea de bază a unei primării. Cu UAT-rile mari, această problemă o rezolvă mult mai simplu, poate să-și pună ținte cu, de exemplu, șapte funcționari la mia de locuitori și asta a fost de asemenea propunerea noastră. O altă chestiune care ține de reformă și nu de concedieri, fiindcă sunt două lucruri diferite, v-aș spune o dată, poate să fie partea care ține de digitalizare. Cu cât faci mai multă digitalizare într-o primărie, poți să reduci până la urmă din personal. Și aici putem să discutăm multe lucruri și am mers cu propuneri concrete din partea noastră. Și mai e ceva, domnule Ciutacu. România reală, nu aia din birou, are județe și orașe diferite. Nu sunt la fel. Nu pot să le compar pe unele….”, a spus Sorin Grindeanu, la România TV.
Grindeanu: De trei ori am avut alte cifre
”Totul a început marți, în coaliție, când noi am hotărât împreună că avem o abordare pe care o știți cu toții, cu o reducere de 25% cu lucrurile prezentate de ministrul Cseke Attila la partea cealaltă, cea de administrație, toate lucrurile pe care eu cred că le-ați prezentat până acum. Vineri trebuia să existe acea ședință de guvern, vineri dimineața s-a schimbat să punem abordarea, vineri dimineața, repet. Nu 25, 45.
Sigur că n-am putut să fim de acord cu abordarea de acest tip contabilă. Duminică o altă problemă. Dar vreau să vă spun și altceva. Marți am avut niște date spre analiză din partea guvernului legate de posturi. Vineri alte date, duminică alte date, iar astăzi la Cotroceni alte date, duminica alte date, iar astăzi la Cotroceni alte date. Nu vreau să caut vinovați, nu e probabil că actualizările acestor posturi, numărului acestor posturi care vin din teritoriu, aceste actualizări se fac zilnic. Nu vreau să caut vinovați. Dar nici nu putem să luăm decizii pe repede înainte, care implică zeci de mii de oameni.”, a declarat Sorin Grindeanu, la România TV.