Acasă Stiri “Scorpionii Roșii” s-au întors din Afganistan

“Scorpionii Roșii” s-au întors din Afganistan

486
0

Scorpionii Roșii din Craiova s-au întors din Afganistan, unde, timp de șase luni, au desfășurat misiuni pentru securizarea zonei apropiate a bazei militare și a zborurilor efectuate de pe Aeroportul Kandahar.

RECLAMĂ

Militarii craioveni au fost așteptați în Baza Aeriană 90 Otopeni de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Nicolae Ciucă, care i-a felicitat pentru modul cum și-au îndeplinit misiunile și le-a urat bun venit acasă. În Craiova, familiile militarilor i-au întâmpinat cu aplauze în fața unității militare.

Timp de aproximativ șase luni, militarii craioveni au executat misiuni în sprijinul păcii, în cooperare cu forțele de coaliție internațională și forțele de securitate națională afgane pentru realizarea apărării terestre a aeroportului Kandahar.

În decursul celor șase luni de misiune, trei militari din cadrul companiei au fost desemnați “Eroul zilei” de către comandantul RC SOUTH, general maior Paul LaCamera, trei ofițeri din grupa comandă a companiei au fost decorați cu “The Army Commendation Medal” iar comandantul companiei a primit “Bronze Medal” pentru merite excepționale și contribuția avută la desfășurarea operațiunilor militare în cadrul ISAF.

Pe 12 iunie, la Craiova va avea loc un ceremonial prilejuit de sosirea detașamentului la care vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, informează Agerpres.

RECLAMĂ
Articolul precedent„ARMED” prima melodie Electro-House romaneasca de success semnata Spinnin’ Records
Articolul următorCu Steaua şi Dinamo tot pe „Oblemenco“