S-au derulat scene șocante într-o comună din județul Galați. Un bărbat de 53 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a omorât în bătaie un câine, apoi a ucis cu cruzime o pisică.
Animalele erau ale fostei sale partenere, care nu mai voia să se împace cu el. Femeia a anunțat poliția, iar agenții care au mers să-l ia la audieri au fost întâmpinați de suspect cu o sabie.
Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Ororile s-au petrecut în comuna Bălăbănești, din județul Galați. Bărbatul de 53 de ani ar fi fost supărat deoarece – în urmă cu două luni – partenera, cu 12 ani mai tânără, îl părăsise. Omul a mers acasă la fosta iubită atunci când nu era nimeni și a acționat.
Nicolae Cuzi, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecatoria Târgu Bujor: „Fără acceptul celei care locuiește, a pătruns în curte, s-a indreptat spre un pom fructifer unde se afla legat în lanț un câine de rasă comună, pe care l-a snopit în bătaie, apoi s-a îndreptat către una din camerele locuinței de vară, găsind aici pe pat o pisică.”
Individul a omorât pe loc pisica. Iar la scurt timp, a murit și câinele. Când a ajuns acasă, femeia a anunțat poliția, iar agenții au mers să-l ia pe suspect la audieri.
Comisar Alin Radu, șeful Poliției orașului Berești, jud. Galați: „Au fost întâmpinați de acesta cu o sabie de aproximativ 90 de centimetri, dar, la somația polițiștilor, acesta a aruncat sabia.”
În cele din urmă, bărbatul s-a predat. La audieri, și-a recunoscut fapta și a dat de înțeles că ar regreta ce a făcut.
Bărbatul de 53 de ani este cercetat acum pentru amenințare, violare de domiciliu și două infracțiuni de ucidere a animalelor fără drept.
Individul urmează să fie supus și unei expertize psihiatrice. Potrivit legii, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, este pedepsită cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Sursa: StirilePROTV