Acasă Monden Scandalul dintre George Buhnici și Consiliul pentru Combaterea Discriminării ajunge la CCR...

Scandalul dintre George Buhnici și Consiliul pentru Combaterea Discriminării ajunge la CCR / Buhnici consideră că i se încalcă dreptul la liberă exprimare

203
0

Amendat cu 20.000 de lei, după ce a fost acuzat de discriminare, fiindcă a afirmat că nu-i plac femeile cu vergeturi și celulită, George Buhnici cere intervenția Curții Constituționale a României, pentru a se lămuri dacă dreptul la liberă exprimare i-a fost încălcat.

RECLAMĂ

olicitarea a fost făcută în cadrul procesului în care George Buhnici a contestat amenda primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în celebrul scandal în urma căruia a fost pus la zid fiindcă a afirmat că unele fete ar trebui să mai meargă pe la sala de fitness.

Conform CNCD, seclarația sancționată a fost: „Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, maai mergeți pe la sală fetelor! (…) Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ț…e și la b…i? Aia vreau să văd la mare! (…) Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai? (…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese!”

Pentru declarațiile de mai sus, CNCD l-a amendat pe Buhnici cu 20.000 de lei, însă acesta consideră că, făcând abstracție de cuvintele nepotrivite, mesajul nu a fost unul discriminatoriu.
„Împreună cu avocata mea am prezentat argumentele noastre la termenul din data de 23 august, fiind credința noastră că, în ciuda cuvintelor nepotrivite, mesajului transmis nu este unul discriminatoriu. Consider că presa și internetul în general nu sunt locurile unde se decid chestiuni de drept. Și până la articolele pe surse și comunicatul de presă de astăzi am crezut că și autoritățile sunt de aceeași părere. M-am înșelat. Credeți că avalanșa de ură, calomniile și amenințările sunt o măsură suficientă pentru interviul meu? Care nu a țintit nicio persoană cu nume și prenume, ci o problemă de sănătate publică. Unde ar trebui să se încheie acest episod, ce ar trebui să pățesc? Dreptul la liberă exprimare face parte din democrația noastră, la fel ca și responsabilitatea în fața legii”, a declarat George Buhnici, pe canalul său de YouTube.

De asemenea, Buhnici a susținut că, în urma scandalului mediatic, a primit amenințări în mediul online.
„Regret în continuare că am amestecat unele cuvinte care nu au legătură. Regret și limbajul folosit în acel interviu din creierii nopții. Dar intenția nu a fost niciodată să jignesc. Nu am ascuns că în primul an de pandemie am trecut și eu printr-o creștere în greutate. Se vede pe Youtube, unde am tot publicat clipuri și atunci. Am trecut și printr-o depresie și o serie de probleme medicale asociate. Am început să mă pun pe picioare prin sport și alimentație mai sănătoasă. Dar nu sunt încă acolo unde mi-au recomandat medicii cu care lucrez. Că poate nu sunt eu cel mai în măsură să predic despre avantajele unui stil de viață sănătos, e foarte posibil. Însă e o certitudine că dieta și sportul sunt primele soluții în lupta cu obezitatea, care e tot mai vizibilă în societatea noastră și că prea puțină lume apelează la ele. Am încurajat, de aceea, pe toată lumea să se îngrijească de propria sănătate. O fac constant prin munca mea. Mai ales în ultimii ani am adunat zeci de ore de interviuri despre aceste probleme cu care mă confrunt și eu. Pentru că obezitatea nu discriminează pe bază de gen. Lucrez în fața publicului ca jurnalist de 25 de ani, am cazierul curat, deși am fost chemat de suficiente ori în instanță de traficanți, bișnițari sau politicieni corupți. Am fost hărțuit și agresat de nenumărate ori în cariera mea. Dar am rămas integru”, mai afirma George Buhnici, pe canalul său de YouTube.

sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/scandalul-dintre-george-buhnici-si-consiliul-pentru-combaterea-discriminarii-ajunge-la-ccr-buhnici-considera-ca-i-se-incalca-dreptul-la-libera-exprimare-317653.html

RECLAMĂ
Articolul precedentBomba sexy cu operații de 120.000 de euro, primele ore de muncă în folosul comunității, după ce a condus fără permis! Ce a fost nevoită să facă: ”M-am dus cochetă și cu bijuterii”
Articolul următorÎncă o reușită a polițiștilor din Sectorul 5, după moartea suspectă a unui tânăr drogat: minor săltat din fața blocului și percheziționat la chiloți, în văzul lumii!