Oameni terorizati de trei indivizi care au incercat sa le fure bunurile intr-un tren care a plecat din Timisoara.
Totul a inceput dupa ce garnitura plecata din Timisoara a oprit in localitatea bihoreana Valea lui Mihai. Aici, politistii de frontiera au urcat in tren trei migranti si i-au lasat in grija controlorilor. Indivizii au inceput din acel monent sa ii terorizeze pe calatorii aflati in tren. Unei femei cei trei au reusit sa ii fure portofelul, insa acest moment a fost observat de unul dintre controlori care i l-a returnat femeii.
La un moment dat, unul dintre migranti l-a amenintat si pe unul dintre nasi ca ii va taia gatul. In momentul in care a vazut ca nu se intelege nimeni cu cei trei barbati care proveneau din Algeria, seful de tren a cerut ajutorul politiei.
„Pur și simplu se plimbau printre noi, parcă erau la supermarket în fața rafturilor și nu știau ce să aleagă, eram ca și o marfă pe raft pentru ei, așa încercau pe toată lumea să vadă de la cine pot fura. Noroc cu controlorii că nu i-au scăpat din ochi o clipă și s-au făcut scut între ei și pasageri, ca să nu fure imigranții bunurile pasagerilor„, a declarat pentru obiectiv-sm.ro unul dintre calatori.
Cei trei scandalagii au fost preluati de politisti la Carei.
Sursa: opinia timisoarei