Premierul Ilie Bolojan se află în centrul unui scandal de proporții. Ilie Bolojan este acuzat că ar fi spionat locuitorii din Oradea pe vremea când era primar.
Mai exact, Ilie Bolojan ar fi avut acces de pe telefon la sistemul de supraveghere video al orașului. Totul s-ar fi petrecut în anul 2020, iar datele cetățenilor puteau fi accesate de oricine din subordinea primarului, spun jurnaliștii. REALITATEA PLUS i-a cerut un punct de vedere premierului Ilie Bolojan, însă, până acum nu am primit niciun răspuns.
Potrivit Ziarului Bihoreanul, Ilie Bolojan ar fi emis o dispoziție prin care atât el, personal, cât și viceprimarii de atunci, Florin Birta și Mircea Mălan, alături de șeful Direcției Patrimoniu, Lucian Popa, și doi funcționari ai Primăriei ar fi avut acces la sistemul de monitorizare direct de pe calculatorul personal sau chiar de pe telefon. Culmea, nu ar fi existat un control real asupra datelor și imaginilor, iar persoanele care le accesau puteau face orice cu ele, spun jurnaliștii.
Mai exact, municipalitatea n-a avut prevăzut absolut niciun sistem de control asupra propriului sistem de supraveghere. De asemenea, polițiștii de la Operațiuni Speciale sunt bănuiți că erau conectați ilegal la datele locuitorilor din Oradea, mai scriu jurnaliștii bihoreni.
Situația ar fi ieșit la iveală în urma unei anchete a procurorilor DNA Bihor, în luna martie a acestui an, după o descindere în sediul celor de la Operațiuni Speciale. Atunci, au fost ridicate mai multe documente și echipamente informatice, potrivit presei.
Ba mai mult, actualul edil din Oradea, Florin Birta susține că agenții și-ar fi trecut mașinile personale ca autospeciale ca să nu plătească taxa de parcar
Sursa: Scandal de proporții. Cum își spiona Bolojan contribuabilii din Oradea