Medicul din Drobeta Turnu Severin care a uitat în stomacul unui pacient două pense, a rămas fără câteva gărzi. Potrivit România TV, aceasta este singura sancţiune pe care conducerea spitalului i-a aplicat-o chirurgului, motivaţia fiind că instrumentele au fost uitate în graba de a-i salva viaţa pacientului.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Mehedinţi, a stat timp de trei ani cu două pense de 17 centimetri în stomac, iar conducerea spitalului l-a sancţionat doar formal pe medicul chirurg, pentru neglijenţă. Astfel, singura sancţiune a fost aceea că el nu a mai fost trecut pe graficele de gardă din linia întâi.
Medicul a scăpat cu această blândă deoarece conducerea spitalului a considerat că acest fapt s-a întâmplat din cauză că medicul s-a grăbit să salveze viaţa pacientului.
Chirurgul este cercetat în continuare pentru malpraxis de către Colegiul Medicilor, însă nici de aici nu se aşteaptă o sancţiune prea aspră. Potrivit România TV, şeful Colegiului Medicilor a anunţat deja că medicul se va alege doar cu un avertisment, deoarece cadrele medicale lucrează într-o presiune fantastică. sursa: rtv.net